11.6 C
Craiova
duminică, 15 decembrie, 2019
Acasă Actualitate Elevii din Celaru alături de medicii de la Prima Clinic. Despre succes...

Elevii din Celaru alături de medicii de la Prima Clinic. Despre succes și cadouri

-

O parte din elevii Școlii Gimnaziale Celaru au vizitat, astăzi, clinica Prima Clinic. Copii au văzut cum lucrează medicii, ce presupune munca în cadrul unei clincii medicale și care este drumul pe care trebuie să mergi dacă vrei să ai succes. Elevii aduși de directorul școlii și preotul care predă la Școala din Celaru au primit sfaturi de viață din partea medicilor, au învățat care sunt principiile unui stil de viață sănătos și ce trebuie să facă pentru a avea rezultate bune la învățătură.

Împărțiți pe grupe elevii au intrat în toate cabinetele medicale și au discutat cu medicii, au ascultat sfaturi și au pus întrebări.

Foto: Claudiu Tudor

Nicoleta Zuican, medic primar neurolog le-a vorbit copiilor despre cum își pot stimula capacitatea de concentrare, ce alimente îi ajută să susțină activitatea creierului, dar și care sunt avantajele vieții de medic.

„Un regim de viață ordonat ne menține sănătoși. Este important să știți să mențineți un echilibru în viața voastră. Vă munciți și să vă odihniți cât trebuie. Cosnumul de tutun, alcool, droguri este extrem de dăunător, mai ales pentru activitatea cerebrală. Este important să alegeți între bine și rău, să vă costruiți pas cu pas drumul în viață, să munciți pentru asta și să fiți serioși”, a spus dr. Nicoleta Zuican.

Elevii au ajuns și în cabinetul unde pacienții fac ecografii. Medicii le-au arătat ce presupune munca unui medic în acest domeniu. Copiii au aflat și cât de important este să facă periodic controale de prevenție de la dr. Daniela Simona Văcaru, medic cardiolog. Totodată s-au bucurat și de sfaturile dr. Andreea Sultana – medic endocrinolog.

Turul a continuat în cabinetul de gastroenterologie unde dr. Florina Toancă, medic specialist gastroenterolog le-a vorbit despre cele mai frecvente greșeli alimentare care au un impact extrem de nociv asupra organismului.

„Băuturile acidulate sunt la mare căutare. Nu sunt însă și sănătoase. Dulciurile trebuie consumate cu măsură. Alimentația sănătoasă este cea care vă dă energia de care aveți nevoie la școală. De aceea, este important să înțelegeți că legumele și fructele trebuie să fie baza alimentației voastre. Evitați alimentele care au calorii goale, chipusrile, dulciurile din comerț”, le-a transmis dr. Florina Toancă.

Dr. Alexandra Bocîrnea , medic specialist dermatolog le-a vorbit copiilor despre una dintre afecțiunile cele mai întâlnite la vârsta lor: acnne. Dermatologul le-a explicat cum pot evita apariția acestei afecțiuni, cum o pot șine sub control, dar și cât de important este să apeleze la sfatul specialistului și să nu se interiorizeze.

De asemenea, dr. Alexandra Bocîrnea le-a povestit copiilor despre alegerea sa de a deveni medic și despre mulțumirea pe care o aduce această meserie.

Doru, unul dintre asistenții Prima Clinic le-a arătat copiilor ce presupune recoltarea de sânge pentru analize și cât de important este să facă analize medicale, la timp, pentru depistarea unor afecțiuni.

Elevii Școlii Gimnaziale Celaru au fost primiți de echipa de medici și asistenți cu prăjituri și cadouri. Dr. Iuliana Petrișor medic primar endocrinologie, specialist în diabet-nutriție și boli metabolice și-a dorit să le ofere copiilor cadouri, mai ales că în curând începe perioada sărbătorilor de iarnă.


Dr. Iuliana Petrișor este cea care a pus la cale activitatea prin care elevii să ajungă în oraș, să poate vedea cât de importantă și frumoasă este meseria de medic, cu gândul că unii copii vor urma cariera de medic.

„Orice faceți în viață este important să faceți din suflet, cu dedicație. Rolul vostru acum este să învățați, să acumulați cunoștințe și apoi o să vă ajute Dumnezeu să vă alegeți calea potrivită. Nouă ne-ar face plăcere să vă alăturați echipei noastre”, a spus dr. Iuliana Petrișor copiilor.

Gabi Marinică, profesor de religie la școala din Celaru i-a însoțit pe elevi. Acesta spune că este important ca elevii să aibă repere, să vadă din activitatea medicilor un model și să fie conștienți că dacă învață vor reuși.

Monica Pașca, directorul Școlii Gimnaziale „Înv. M. Georgescu“ din Celaru și-a dorit ca elevii săi să vadă ce preupune activitatea medicală, să asculte sfaturi de la oameni care au reușit și care pot inspira și impulsiona elevii să reușească în viață.

ȘTIRI VIDEO GdS