(Video) Raport MCV/Iohannis: Dragnea se luptă cu România; ţara arde şi doamna premier se ascunde în Arabia



România s-a întors acum 11 ani, acolo unde a fost înainte de aderarea la Uniunea Europeană, iar Guvernul Dragnea – Dăncilă a şters cu buretele tot efortul depus în vederea aderării, a declarat marţi preşedintele Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

“Şi în rezoluţia PE şi în raportul MCV apar cam aceleaşi lucruri – românii, majoritatea românilor, eu şi mulţi alţii dorim să fim europeni, să construim o democraţie solidă, transparentă pentru români. Din nefericire, acest accident al democraţiei care este guvernarea Dragnea – Dăncilă are cu totul alte idei şi încearcă să tragă ţara înapoi”, a afirmat Iohannis, la Palatul Cotroceni.

El a subliniat că multiplele schimbări şi intenţii de modificare la legile Justiţiei şi la codurile penale “au atras atenţia în modul cel mai negativ”. „Aceste lucruri ne aduc deservicii majore şi trebuie să observăm că, de exemplu, Dragnea – ca să folosesc o expresie mai din Caragiale – ‘şi dă-i şi luptă, şi dă-i şi luptă’ şi cară valize şi vorbeşte între uşi, în faţa uşii, în spatele uşii, se luptă. Partea proastă este că se luptă cu România în loc să se lupte pentru România. Despre doamna prim-ministru nu aş spune că se luptă, ca să parafrazez o vorbă din bătrâni – ‘ţara arde şi doamna prim-ministru se ascunde în Arabia’. Este îngrijorător, foarte îngrijorător şi aceste lucruri trebuie să ne dea foarte-foarte mult de gândit”, a precizat preşedintele.

În opinia sa, “aceşti guvernanţi se fac că plouă, cum se spune popular”.

“Ei au alte preocupări. Într-adevăr, aşa este. Singurul, singurul obiectiv al acestei guvernări Dragnea – Dăncilă este să îl scape pe Dragnea de închisoare şi de dosare. Orice altceva, pentru ei, nu contează”, a afirmat Iohannis. În acest context, el a spus că pe aceştia “nu îi mai interesează nici Europa, nici românii, nici mersul României”.

Klaus Iohannis a adăugat că rezoluţia Parlamentului European şi raportul MCV “trebuie citite cumva, ca să înţeleagă toată lumea”: “Ele, practic, ne spun că România s-a întors acolo unde a fost acum 11 ani, înainte de aderare, or aşa ceva nu ne-am dorit pentru România”.


Conform preşedintelui, raportul MCV şi rezoluţia PE sunt “un rezultat palpabil” al acţiunilor Executivului.

“Iată un prim rezultat palpabil, vizibil şi măsurabil al acestei guvernări Dragnea – Dăncilă. Au şters cu buretele tot efortul şi tot rezultatul din cei 11 ani de când am aderat la Uniune şi ne-am străduit cu toţii, fiecare în felul lui, ne-am străduit să facem ţara mai bună”, a arătat Iohannis.

Marţi, Comisia Europeană a recomandat României, în raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, să suspende imediat punerea în aplicare a legilor Justiţiei şi a ordonanţelor de urgenţă ulterioare şi să le revizuiască ţinând seama pe deplin de recomandările formulate în cadrul MCV, cât şi de cele formulate de Comisia de la Veneţia şi de Grupul de state împotriva corupţiei al Consiliului Europei (GRECO).

“Evoluţiile din ultimele 12 luni din România pun sub semnul întrebării sau dau înapoi unele progrese din ultimii zece ani, motiv pentru care Comisia Europeană a venit cu opt noi recomandări în cadrul raportului MCV pentru România”, a declarat, la Strasbourg, prim-vicepreşedintele executivului comunitar, Frans Timmermans.

Tot marţi, Parlamentul European a adoptat rezoluţia nelegislativă privind statul de drept în România, cu 473 voturi pentru, 151 de voturi împotrivă şi 40 de abţineri, un text care afirmă “profunda preocupare” a eurodeputaţilor faţă de reforma legislaţiei judiciare şi penale din România şi “condamnă intervenţia violentă şi disproporţionată a forţelor de poliţie în timpul protestelor de la Bucureşti” din luna august.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 13 noiembrie 2018

Actualitate

» Elena Udrea şi Alina Bica au făcut recurs la instanţa constituţională din Costa Rica
» Guvernul thailandez aprobă legalizarea marijuanei în scopuri medicale
» (Video) Raport MCV/Iohannis: Dragnea se luptă cu România; ţara arde şi doamna premier se ascunde în Arabia
» Claudiu Manda, după audierea la DNA: Am fost invitat în calitate de martor, am plecat în calitate de martor.
» Comisia Europeană atrage atenția asupra presiunilor la adresa presei din România: Presa trebuie să poată cere socoteală puterii, liber și fără presiuni
» Comisia Europeană a publicat raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul MCV. Se cere „suspendarea imediată a punerii în aplicare a legilor justiţiei şi a ordonanţelor de urgenţă ulterioare“
» Un român a găsit 95.000 de euro într-un dulap cumpărat de pe OLX. Ce a făcut tânărul e uimitor
» Al doilea seminar pentru jurnaliștii locali implicați în proiectul “Cohesion Policy in Romania: Better Understanding, Reporting, Dissemination”
» Claudiu Manda și Niculae Bădălău, audiaţi la DNA
» SONDAJ GdS: Ce efecte credeţi că va avea rezoluţia Parlamentului European cu privire la respectarea statului de drept în România?
» Răsturnare de situaţie în cazul lui Dumitru Dragomir. Magistraţii l-au achitat după ce în prima instanţă l-au condamnat la 7 ani de închisoare
» Parlamentul UE a votat rezoluția dură privind statul de drept din România. Teme pentru guvernul PSD

Interviu

» (VIDEO) Dr. Iuliana Petrișor: „Este îngrijorător numărul pacienților cu diabet“

Local

» 25 de zile a durat transferul unui născut prematur
» Una dintre victimele agresate la Brebeni a decedat

Dolj

» Vrei să plăteşti întreţinerea la bancă? Asociaţia este obligată să-ţi spună contul
» Ford caută angajaţi la 30 de kilometri de Craiova
» Când rişti amenzi dacă nu ţi-ai dotat firma cu case de marcat noi
» Ucis cu lopata de un minor de 17 ani
» Un bărbat a încercat să se sinucidă la SJU Craiova
» Decizie a instanţei care va naşte controverse: Evaluările naţionale nu sunt obligatorii
» Dramele deportaţilor din Oltenia şi Banat
» Întreruperi energie electrică de mâine
» (GALERIE FOTO) „Împreună pentru sănătatea satelor“, șansă la consult și diagnostic
» Șofer oprit cu focuri de armă, în Craiova
» Tudor Gheorghe și Rotary Probitas înfrunzesc Craiova
» Piaţa Gării din Craiova va fi inaugurat joi
» Două străzi şi două bulevarde din Craiova au rămas fără apă din cauza unei avarii
» Craiova: Tânăr prins cu un cuţit asupra lui, pe stradă
» Dolj: Razie pe şoselele din judeţ
» Dolj: A refuzat recoltarea de mostre biologice
» O persoană s-a aruncat în gol din Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova

Gorj

» Criză de apă din cauza secetei
» Primăria Târgu Jiu nu face proiecte pe cartiere
» Consiliul Judeţean Gorj, prezent la Târgul internaţional de turism de la Bucureşti
» Gorj: Primăria Albeni, amendată de ITM
» Gorj: Romanescu îl vrea administrator public pe fostul primar din Turceni
» (Video), (Galerie foto) Gorj: Două autobuze cu 80 muncitori s-au ciocnit
» Gorj: Bărbat reţinut după ce şi-a bătut socrul

Olt

» Olt: Acţiuni pentru combaterea braconajului piscicol

Mehedinţi

» Mehedinţi: Depistat în trafic fără permis cu un autoturism furat

Vâlcea

» Începe asfaltarea în zona centrală din Râmnicu Vâlcea. Traficul va fi restricţionat
» Vâlcea: Amenzi de peste 56.000 de lei pentru hoţii de lemne
» Râmnicu Vâlcea: Primarul Mircia Gutău a primit Premiul Special al Galei Asociaţiei Municipiilor din România 2018

Sport

» Trupa lui Nelu Petrişor continuă în Cupa României. Update: „GP“ Craiova a fost eliminată de Dinamo
» Burcea le dă trezirea rezervelor
» Puştii Ştiinţei, de toată isprava

Sanatate

» Pneumonia, o boală fatală pentru copii şi bătrâni

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top