Acasă Actualitate Ordonanţă de urgenţă privind salariul minim diferenţiat, trimisă spre avizare în Guvern

Ordonanţă de urgenţă privind salariul minim diferenţiat, trimisă spre avizare în Guvern

-

Ministerul Muncii a trimis spre avizare interministerială un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede introducerea unui salariu minim diferenţiat în funcţie de vechime şi de studii, au declarat, pentru Mediafax, surse guvernamentale. Potrivit surselor citate, Ministerul Muncii a trimis spre avizare, către Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei, un proiect de ordonanţă de urgenţă privind majorarea salariului minim în funcţie de vechimea în muncă şi de studiile absolvite, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse de la Palatul Victoria.

Proiectul de OUG prevede că salariul minim brut creşte de la 1.900 de lei pe lună la 2.080 de lei pe lună, iar pentru persoanele cu studii superioare şi pentru cele cu minimum 15 ani vechime, salariul minim brut creşte la 2.350 de lei pe lună.

ȘTIRI VIDEO GdS