14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCe au constatat medicii care i-au acordat primul ajutor lui Ilie Balaci - „Avea edem laringian, adică avea limba umflată“

Ce au constatat medicii care i-au acordat primul ajutor lui Ilie Balaci – „Avea edem laringian, adică avea limba umflată“

Ministrul sănătății, Sorina Pintea, a declarat ieri-dimineață că urmează să trimită o echipă de control la sediul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Dolj pentru a se stabili dacă medicii de aici au făcut tot ce era posibil în cazul fotbalistului Ilie Balaci. Se urmărește dacă s-a respectat protocolul terapeutic și care au fost manevrele medicale executate.

Jurnaliștii GdS au vrut să afle cum s-a intervenit, duminică, în cazul marelui fotbalist, chiar de la primul medic sosit în casa unde Ilie Balaci a decedat. Traian Măgală este medicul de pe ambulanța Dolj care a ajuns cu un echipaj după ce familia a apelat la 112.
„Eu am fost prima mână. Familia a apelat la 112, noi am luat fișa și am plecat imediat. Noi am venit de la un alt caz, de la o altă resuscitare. Am fost apoi direcționat acolo. Am ajuns acolo, se făcea BLS (suportul vital de bază – n.r.) de către o doctoriță de la Urgență care ajunsese în zonă la o rudă din familie, a văzut ce s-a întâmplat și a intervenit. Ea nu avea însă echipamente. Am ajuns noi, am început administrarea adrenalinei“, a explicat dr. Traian Măgală.
Medicii de pe ambulanță au decis să apeleze, apoi, la un echipaj SMURD pentru efectuarea trombolizei, având suspiciunea producerii unui infarct.
„S-a luat decizia să fie chemat SMURD. S-a luat în considerare că în cazul domnului Balaci ar fi survenit un infarct. Problema este că noi nu avem în dotare medicația necesară, adică nu putem administra tromboliză. Noi suntem medici de familie, nu am făcut o specialitate. Tromboliza se administrează sub control cardiologic. Și în Urgență vine cardiologul, face ecograf, decide dacă trombolizează sau nu. Cei de la SMURD au fost chemați pentru a face tromboliza. Noi i-am ajutat la manevre, apoi ne-am retras. Mai departe nu știu ce s-a întâmplat. Noi a stat în jur de 30 de minute. Echipajul care s-a deplasat la fața locului a fost format din medic, asistent și ambulanțier. SMURD-ul are patru membri, dintre care doi paramedici. Noi am făcut tot ce a ținut de noi“, a mai spus dr. Traian Măgală.
Acesta a precizat că intubarea în cazul lui Ilie Balaci a fost dificilă pentru că: „Avea edem laringian, adică avea limba umflată. Nu știu de ce. Asta se poate vedea la autopsie. Nu pot să fac speculații, dacă era ceva anatomic sau a apărut din cauza unei reacții. Am reușit, în final, să îl intubăm“, a conchis medicul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS