8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRecensământ 2021: datele ar putea fi colectate în format electronic

Recensământ 2021: datele ar putea fi colectate în format electronic

Informaţiile de la următorul recensământ al populaţiei şi locuinţelor din România, programat pentru anul 2021, ar putea fi culese în format electronic pentru a se reduce perioada de publicare a datelor, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de specialitate, Tudorel Andrei, preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), citat de Agerpres.

‘Viitorul recensământ al populaţiei şi al locuinţelor va avea loc în anul 2021, iar în 2020 va demara un alt recensământ important – recensământul general agricol. Două acţiuni foarte importante nu numai pentru Institutul Naţional de Statistică, ci pentru tot ceea ce înseamnă societatea românească. Dacă avem un recensământ corect este şi meritul nostru, dar în egală măsură este şi meritul tuturor instituţiilor statului român, precum şi al cetăţenilor care răspund nevoii de a culege date statistice importante pentru luarea unor decizii şi pentru asigurarea transparenţei la nivel naţional. Intenţia noastră este să folosim pe scară largă sursele administrative care există la nivelul administraţiei publice centrale. Din fericire, există asemenea baze de date. Recensământul trecut a fost salvat şi datorită existenţei acestor baze de date la nivelul unor ministere importante. Al doilea lucru, şi va fi o noutate, se referă la modalitatea de culegere a datelor. Vom forţa pe cât posibil să avem această culegere a datelor în format electronic de la gospodării. Nu ştiu dacă în totalitate, dar vom încerca să avem culegerea datelor în format electronic, fie că este vorba despre culegere pe web, fie pe tablete. E firesc să facem acest lucru din mai multe motive. Primul este să reducem perioada de publicare a datelor. Dacă mergem tot pe hârtie, în format clasic, nu se poate mai repede doi ani. Noi dorim să construim acest mecanism pentru a reduce această perioadă de raportare a datelor statistice. În al doilea rând, este forma cea mai simplă de asigurare a transparenţei şi de a publica, cel puţin şi în timpul recensământului, rezultatul numărării persoanelor care s-au recenzat’, a spus Andrei.

Oficialul INS a precizat că, pentru derularea viitorului recensământ, se doreşte şi expertiză internaţională.

Institutul Naţional de Statistică (INS) a organizat, miercuri, la sediul din Bucureşti, dezbaterea cu tema ‘Evoluţii demografice în contextul dezvoltării economico-sociale a României’.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS