CCR a respins sesizarea privind proiectul de modificare a Legii Referendumului

Foto: cugetliber.ro
Autori


Curtea Constituţională a României a respins, joi, sesizarea privind proiectul de modificare a Legii referendumului, au precizat, pentru Agerpres, surse din CCR.

USR anunţa pe 4 aprilie că, împreună cu PNL şi PMP, va sesiza, din nou, CCR cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

În opinia USR, PSD manipulează opinia publică şi foloseşte pretextul iniţiativei cetăţeneşti de modificare a Constituţiei pentru redefinirea familiei ca să adopte un proiect de lege care elimină din prerogativele preşedintelui României.

“Să fie foarte clar: PSD foloseşte pretextul iniţiativei cetăţenilor privind modificarea Constituţiei în chestiunea reglementării familiei pentru a modifica Legea referendumului, care era o lege foarte corectă din punctul nostru de vedere, şi pentru a mai tăia din atribuţiile preşedintelui. Unul din mecanismele pe care de un an şi jumătate le serveşte PSD este acela de a slăbi toate celelalte instituţii în speranţa că prin Guvern şi Parlament se va putea merge spre modul de guvernare din Polonia şi Ungaria. Practic, este un atac la statul de drept folosindu-se chestiunea referendumului pentru familie”, declara preşedintele USR, Dan Barna.

“Textul pe care l-a votat Senatul şi care a fost propus spre adoptare şi în Camera Deputaţilor este, aşa cum a remarcat şi preşedintele României, unul neclar şi elaborat defectuos. Este de neacceptat să votăm astfel de texte în Parlamentul României, pentru că ele vor fi folosite pentru toate referendumurile ce se vor organiza în viitor”, explica deputatul USR Stelian Ion.

În sesizarea adresată Curţii Constituţionale se susţinea, printre altele, că sintagmele “proiectul legii constituţionale” şi “adoptat de fiecare cameră a Parlamentului”, cuprinse în legea trimisă pentru promulgare, sunt neclare, contrar exigenţelor din Constituţie referitoare la calitatea legii. În opinia semnatarilor sesizării, în textul legii există şi alte sintagme sau cuvinte neclare ori imprecise.


La finalul anului trecut, PNL şi USR au mai sesizat Curtea Constituţională cu privire la acest proiect de lege, care iniţial propunea ca data organizării unui referendum pentru revizuirea Constituţiei să fie stabilită de Guvern. Sesizarea a fost admisă cu unanimitate, iar proiectul s-a întors în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia CCR, după care trimis pentru promulgare la preşedinte, care a solicitat reexaminarea lui.

Referendumul naţional cu privire la revizuirea Constituţiei are loc în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data adoptării în Parlament a actului normativ de revizuire a Legii fundamentale, urmând ca această dată să fie adusă la cunoştinţă publică de către Guvern – a decis Senatul pe 26 martie, respingând cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis.

Pe 4 aprilie, cererea de reexaminare a fost respinsă şi de Camera Deputaţilor, care a adoptat actul normativ în forma în care a fost trimis la promulgare.

Preşedintele Klaus Iohannis anunţa pe 18 aprilie că nu va promulga Legea referendumului aşa cum a ajuns la Administraţia Prezidenţială, precizând că intenţionează să sesizeze CCR.

“Legea referendumului, aşa cum a ajuns acum la mine, nu va fi promulgată. Eu am oarece nemulţumiri faţă de această lege şi voi solicita opinia Curţii Constituţionale”, spunea Iohannis.



Comenteaza acum

Alte stiri

10 martie 2019

S-a amânat termenul pentru depunerea Declarației Unice

Declaraţia Unică vizează toate persoanele fizice care obţin venituri din activităţi independente, din drepturi de proprietate intelectuală (cu excepţia celor pentru care impozitul se reţine la sursă), cedarea folosinţei bunurilor (chirii), ...

Sumarul ediției de joi, 3 mai 2018

Actualitate

» Doi frați ai unui copil care a murit de rujeolă, internați în spital cu același diagnostic
» Ucraina: Incendiu urmat de explozii într-un depozit al armatei
» Încă un tânăr a fost amendat cu 10.000 de lei, după ce a intrat cu mașina pe plaja din Vama Veche
» Eurostat: În România, 15.700 de persoane desfăşurau anul trecut activităţi editoriale. 56.800,angajate în alte activităţi legate de informare
» Serviciul de emitere rovinietă şi a trifului de trecere a podurilor Feteşti şi Cernavodă ar putea funcţiona cu intermitenţe joi noaptea
» Iohannis respinge modificarea legii de organizare a televiziunii și radioului public
» Everestul nu este cel mai înalt munte de pe pământ
» Euro rămâne la 4,66 lei. Aurul creşte la maximul ultimelor trei luni
» CCR a respins sesizarea privind proiectul de modificare a Legii Referendumului
» CE: Creștere economică puternică, însă în curs de încetinire în România

Publireportaj

» Hanul Andriței, etalonul serviciilor de calitate

Local

» ISU „Drobeta“ recrutează tineri
» Prins la două luni şi jumătate după ce a furat un telefon
» Accident mortal de muncă în Băile Olăneşti
» Poliţiştul Bogdan Dumitrescu, înmormântat cu onoruri militare
» Separatoarele de sens au salvat vieți

Dolj

» Program şi în weekend la APIA Dolj
» Cenușăria de la Termocentrala Craiova II, otravă lentă
» Bătaie între doi medici la Spitalul Județean Craiova
» Suspiciuni de luare de mită la Primăria Craiova
» Casele de marcat cu jurnal electronic, obligatorii din august
» Întreruperi energie electrică de luni
» One Weekend to Remember, la a II-a ediţie
» 38 de ani de închisoare pentru uciderea unui craiovean
» Craiova: Se sistează temporar furnizarea gazelor pe trei străzi, în data de 4 mai
» Dolj: Firmele de construcţii, controlate de inspectorii ITM
» Craiova: Cenaclul Epigramiștilor Olteni, la Biblioteca “Aman”
» Simpozion naţional studenţesc Beyond Language, la Universitatea din Craiova

Gorj

» Serviciul de Ridicări Auto nu va mai fi înfiinţat în acest an
» Cea mai modernă secţie din cadrul Spitalului Judeţean a fost inaugurată
» Peste 2.000 de locuri de muncă pe platforma industrială de la Rostramo
» Aproape toate proiectele cu finanţare europeană au fost aprobate
» Firmă de pază de la CEO, amendată de poliţie
» Încă un centru de asistenţă pentru persoanele cu handicap
» Burse pentru olimpici oferite în cadrul unui spectacol susţinut de Nicu Alifantis
» Viitorul padoc din Târgu Jiu va putea găzdui o mie de câini
» Întâlnire pentru aprobarea finanțării noului Stadion Municipal
» UPDATE – Gorj: Cadavrul unui bărbat, găsit într-un pârâu din Bumbeşti-Jiu

Mehedinţi

» Mehedinţi: S-a răsturnat cu tractorul şi a murit
» Mehedinţi: Reţinut pentru conducere fără permis
» Mehedinţi: Cinci evenimente rutiere în ultimele 24 de ore pe raza judeţului

Sport

» Faceți primul pas spre trofeu!
» Doljenii luptă pentru aceleași puncte la „Chimia“
» Luptați până la capăt!

Sanatate

» Anorexia şi bulimia, bolile psihicului
» Salvia, planta salvatoare

Educatie

» Încep înscrierile copiilor în învățământul preșcolar

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Reţeta de weekend – Brioșe cu ou, șuncă și ceapă verde
» Bancul zilei

Top