12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Agriculturii: Nu vom abandona procentul de minimum 51% produse româneşti în supermarketuri

Ministrul Agriculturii: Nu vom abandona procentul de minimum 51% produse româneşti în supermarketuri

Nu vom abandona procentul de minimum 51% produse româneşti în supermarketuri, pentru că avem o dovadă clară că retailerii acceptă acest lucru, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, la lansarea „Raftului Românesc” în lanţurile de magazine Kaufland.

„Nu vom abandona acest procent. Sub nicio formă nu vom abandona acest procent de minimum 51%, pentru că iată avem o dovadă clară că supermarketurile acceptă acest lucru. Iata că un supermarket cum este Kaufland doreşte să fie peste 60%, de ce să nu susţinem 51% produse româneşti”, a spus ministrul Agriculturii, întrebat despre stadiul discuţiilor cu Comisia Europeană (CE) pe legea privind comercializarea produselor alimentare.

Acesta a precizat că proiectul privind 51% produse româneşti în supermarketuri este în discuţie cu CE pentru câteva detalii referitoare la condiţiile tehnice ce trebuie îndeplinite şi care trebuie să respecte prevederi juridice.

Comisia Europeană are în lucru un proiect de Directivă care interzice practici comerciale neloiale precum plăţile întârziate pentru produsele alimentare perisabile, anulări ale comenzilor în ultimul moment, modificări unilaterale sau retroactive ale contractelor şi obligarea furnizorului să plătească pentru produsele pierdute sau nevândute.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, remis marţi, Directiva ar putea fi aprobată în perioada în care România va deţine preşedinţia Consiliului UE (începând cu 1 ianuarie 2019 pentru o perioadă de 6 luni, n.r.).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS