16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIGPR:  Măsuri preventive de supraveghere judiciară luate faţă de 151 de persoane in ultima săptămână

IGPR:  Măsuri preventive de supraveghere judiciară luate faţă de 151 de persoane in ultima săptămână

Măsura arestului la domiciliu a fost dispusă la nivel naţional, în ultima săptămână, faţă de 37 de persoane, cea a controlului judiciar pentru 113 persoane, iar faţă de una s-a dispus controlul judiciar pe cauţiune, a informat duminică Poliţia Română, citata de Agerpres.

Conform unui comunicat de presă transmis de IGPR, în perioada 5 – 12 aprilie, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 151 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.

Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 37 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, faţă de 113 persoane aflate sub control judiciar şi faţă de una aflată sub control judiciar pe cauţiune.

Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă, a precizat IGPR.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS