Ger polar şi ninsori la sfârşitul săptămânii

Foto: evz.ro
Autori


Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat, miercuri, că de la sfârşitul săptămânii va pătrunde în ţară o masă de aer rece de origine polară, în weekend înregistrându-se valori între -13 şi – 18 grade Celsius în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei, iar în Capitală de -3 grade.

“De la sfârşitul acestei săptămâni, o masă de aer rece de origine polară va pătrunde în ţara noastră, determinând scăderea semnificativă a valorilor termice, atât a celor maxime, cât şi a celor minime, astfel că vremea va deveni deosebit de rece. Pe parcursul nopţilor, dacă la început în partea de nord a Moldovei şi în estul Transilvaniei vom vorbi de ger, de lunea viitoare vom vorbi de ger în special în jumătatea de nord a ţării, apoi în zilele imediat următoare gerul se instalează şi în restul zonelor”, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, meteorologul de serviciu al ANM, Oana Catrina.

În afară de temperaturi scăzute, la sfârşitul săptămânii revin ninsorile în cea mai mare parte a ţării.

„Mâine (joi -n.r.) vor fi precipaţii mixte în partea de sud, sud-est pe parcursul zilei, apoi vor predomina ninsorile. Însă de sâmbătă vorbim de precipitaţii doar sub formă de ninsoare în majoritatea regiunilor, ninsori ce vor continua şi pe parcursul zilei de duminică. Sub aspect termic, începând cu ziua de sâmbătă o masă de aer rece dinspre latitudini nordice va coborî şi va pătrunde şi în ţara noastră, determinând astfel scăderea valorilor de temperatură. Această scădere va fi mai accentuată pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în partea de nord al Moldovei şi în estul Transilvaniei, unde aşteptăm temperaturi minime de -13 grade Celsius. Scăderea va continua şi duminică, iar în noaptea de duminică spre luni aşteptăm valori de până la -18 grade în estul Transilvaniei”, a declarat meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Oana Catrina.


Potrivit ANM, în intervalul 26 februarie – 1 martie vremea va fi deosebit de rece, dimineţile şi nopţile vor fi geroase şi va ninge temporat în majoritatea regiunilor ţării.

În Bucureşti, de joi, va începe lapoviţa şi va fi vânt, iar în la sfârşitul acestei săptămâni va ninge.

„Sâmbătă vor fi 1-2 grade în orele amiezii, iar duminică, în orele amiezii vor fi -4, chiar -3 grade. Deci de duminică vreme devine deosebit de rece şi în Capitală, asta deşi în mod normal în această perioadă a anului ar trebui să se înregistreze în Bucureşti cam 6-7 grade. Această vreme deosebit de rece va persista şi săptămâna viitoare, când dimineaţa şi noaptea foarte probabil va fi ger, în special a periferia oraşului”, a completat meteorologul.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 21 februarie 2018

Actualitate

» Dragnea, despre aşteptările sale de la Tudorel Toader: “Să nu se facă de râs”
» Ger polar şi ninsori la sfârşitul săptămânii
» INS: România a importat peste 7,7 milioane tone ţiţei, în 2017
» Juncker, ironii la Bruxelles, după întâlnirea cu Viorica Dăncilă: E al cincilea premier român cu care mă întâlnesc
» Viorica Dăncilă: Nu pot să vă răspund ce propunere va face mâine ministrul Justiţiei în legătură cu Laura Codruţa Kovesi
» Procurorul general a dispus controale în toate parchetele din ţară
» Congresul PSD va avea loc pe 10 martie la Sala Palatului din Bucureşti
» CFR Marfă ar putea avea în 2018 un buget de investiţii de 81 milioane lei
» USR a depus o iniţiativă legislativă privind autorizarea cabinetelor stomatologice mobile
» A treia şedinţă consecutivă cu euro la 4,66 lei
» Spectacolul de poezie „Marin Sorescu – de la Ecuatori la Poli”, la Teatrul Naţional
» Moţiunea simplă depusă de PNL împotrivă ministrului Muncii, respinsă de plenul Camerei Deputaţilor
» MADR: Crescătorii de ovine pot valorifica lâna în 20 de centre din ţară. Niciunul nu se află în Oltenia
» Senat: Vinerea Mare, zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează
» Oltenia se ridică în picioare pentru asistența socială
» 9.000 de sancţiuni contravenţionale, aplicate în 24 de ore

Interviu

» Elev din Craiova, admis la Imperial College din Londra

Publireportaj

» Târgul CONTEX te premiază cu 1.000 de lei
» Societatea DROVARES S.R.L vă invită la achiziţia de echipamente de frig
» Cynara, de 25 de ani farmacia familiei tale
» Inovarea activităţii Ind Power Solution SRL
» Ce aduce viitorul apropiat pentru televizoarele inteligente?

Local

» Bătrân omorât în Azilul de la Bâcleş
» 90 de taxiuri, controlate de poliţişti
» Carambol pe DN 7
» Prins în flagrant în timp ce încerca să „plaseze“ țigări de contrabandă
» Italian urmărit internaţional, depistat de poliţiştii vâlceni

Dolj

» An nou, metehne vechi: „Asfaltatorii“ – fruntaşi la spart străzi, codaşi la reparat
» A doua oară, cu ghinion! Face pușcărie pentru conducere fără permis
» Dosarul „Frăția“, trimis înapoi procurorilor
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiova: Curs de puericultură la Biblioteca “Aman”
» Craiova: Zorro & Invitație la joacă, în weekend la Teatrul Colibri

Gorj

» Baze sportive noi în incinta a şase şcoli
» Turiştii, aşteptaţi la Târgu Jiu de Dragobete
» Gorj: A XV-a ediţie a concursului naţional „Mesajul meu antidrog”
» Gorj: ISU recrutează salvatori voluntari
» Gorj: Trei persoane au fost rănite uşor într-un accident produs la Băleşti
» Avarie la o conductă de apă din Târgu Jiu
» Gorj: Tânără, de 16 ani, prinsă la furat într-un supermarket din Rovinari

Olt

» Profesori din Olt, la pichetarea Ministerului Muncii

Mehedinţi

» Mehedinţi: Jandarmii au confiscat material lemnos şi haine contrafăcute

Sport

» Goana după puncte. CSM Slatina și SCM Craiova se înfruntă azi
» Bănățenii anunță că nu vin în excursie în Bănie
» Adrian Bogoi, decis să o salveze pe Pandurii
» Fotbal / Liga Europa, 16-imi de finală – retur

Bani & Afaceri

» Boom imobiliar în Craiova

Sanatate

» Înființarea unui centru Stroke, șansă pentru bolnavii cu accident vascular cerebral

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top