5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRisc mare de producere a avalanşelor/ Strat de zăpadă de peste 160 de centimetri la Bâlea Lac

Risc mare de producere a avalanşelor/ Strat de zăpadă de peste 160 de centimetri la Bâlea Lac

Meteorologii anunţă că stratul de zăpadă măsoară peste 160 de centimetri la Bâlea Lac, riscul producerii unor avalanşe în masivele Bucegi şi Făgăraş, la peste 1.800 de metri altitudine, fiind mare, scrie Mediafax.

Potrivit Centrului meteorologic regional Transilvania Sud Sibiu, vineri zăpada măsura, la Bâlea Lac, 164 de centimetri grosime, la Vârful Omu – 121 cm, la Fundata – 47 cm, la Predeal 48 cm şi la Sinaia 47 cm.

În aceste condiţii, meteorologii anunţă că, la peste 1.800 de metri altitudine, riscul producerii avalanşelor este de 4 pe o scară de la unu la cinci, adică risc mare.”S-au format cornişe şi plăci de vânt mai ales pe versanţii cu orientare estică, sud-estică şi nord-estică. S-au semnalat mai multe avalanşe spontane de suprafaţă cu plecare de la altitudini mai mari de 1800 metri”, arată sursa citată.

Avertizarea pentru risc de avalanşă în Munţii Făgăraş şi Munţii Bucegi este valabilă de vineri, de la ora 20.00, până duminică la aceeaşi oră, arată Medifax.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS