Știri de ultima orăActualitateAccident cu cinci victime în Severin

Accident cu cinci victime în Severin

Accident pe centura Severinului cu drumul Cernetului. Au fost implicate trei autoturisme. Icidentul s-a produs din cauza neacordării de prioritate.  În urma impactului au fost cinci victime. 
La locul accidentului au fost mobilizate două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin cu o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. Cinci victime, conștiente, au suferit politraumatisme și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Pompierii au descarcerat una dintre victime, care după ce a primit primul ajutor medical a fost transportată la UPU cu o ambulanță SMURD. Traficul în zonă a fost blocat, iar circulația a fost deviată pe o altă rută. 

 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS