O familie cu un copil de 7 ani a ajuns cu mașina, vineri, într-o râpă de circa 15 metri în zona Peștera – Padina, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Dâmbovița, Ciprian Vătășelu.
Nimeni nu a fost rănit, jandarmii montani au intervenit și i-au scos din mașină pe turiști.
”Jandarmii montani de la Postul Zănoaga, în timp ce patrulau pe traseele montane, au intervenit în zona Table pentru a ajuta o familie din Târgoviște aflată în dificultate în Munții Bucegi. Cei doi tineri împreună cu o minoră în vârstă de 7 ani intenționau să ajungă la un loc de cazare din zona Peștera. La un moment dat, la aproximativ 500 de metri de intersecția DJ 714 cu DJ 713, autovehiculul a derapat, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum și a gheții căzând într-o râpă de circa 15 metri”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Dâmbovița, Ciprian Vătășelu.
Jandarmii montani au intervenit și i-au ajutat pe cei trei să iasă din mașină. La fața locului au venit pentru a scoate mașina din râpă și lucrătorii de la Societatea de Lucrări Drumuri și Poduri din cadrul Consiliului Județean Dâmbovița, societate care asigură acțiunea de deszăpezire pe DJ 714.
AGERPRES