31.8 C
Craiova
luni, 27 iunie, 2022
In curand, Gazeta de Sud, intr-un nou format! Urmareste-ne in fiecare zi si fii primul care afla noutatile!
Știri de ultima orăActualitateAlegeri în Austria. Sebastian Kurz, pe cale să devină cel mai tânăr lider de ţară din lume

Alegeri în Austria. Sebastian Kurz, pe cale să devină cel mai tânăr lider de ţară din lume

În Austria au loc în această dumincă alegeri parlamentare, scrutin în care un tânăr conservator speră să învingă extrema dreaptă cu mijloacele ei, luând o poziţie dură în privinţa migranţilor şi promiţând că va împiedica o repetare a crizei europene a migranţilor, informează Reuters.
Ministrul de externe Sebastian Kurz, în vârstă de doar 31 de ani, a dus Partidul Poporului (conservatori) până pe primul loc al sondajelor de opinie după ce a ajuns, în mai, la şefia formaţiunii. În anul anterior, sondajele erau dominate de Partidul Libertaţii (extrema-dreaptă).
Acum însă, Kurz este mare favorit în a deveni noul lider al Austriei. El a promis că va închide principalele rute ale migranţilor din Europa, în Balcani şi la Mediterană.
Social-democraţii (SPO) cancelarului Christian Kern sunt în coalitie cu OVP-ul lui Kurz, dar Kurz a cerut renunţarea la această alianţă când a preluat cârma partidului său, ceea ce a dus la aceste alegeri anticipate. Sondajele de opinie plaseazî OVP pe prima poziţie, cu circa o treime dintre voturi, locul doi fiind disputat într-o cursă strânsă de social-democraţi şi de Partidul Libertăţii.
Campania electorală a fost dominată de problema migraţiei. Kurz vrea să plafoneze alocaţiile pentru refugiaţi mult sub nivelul celorlalte plăţi sociale şi să interzică altor străini să primească astfel de plăţi până când nu locuiesc în ţară timp de cel puţin cinci ani.
El susţine că vrea sa schimbe faţa politicii austriece, care a fost dominată mai multe decenii de o alianţă între partidul sau şi social-democraţi. Oponenţii spun că el e doar o faţă nouă a unui partid vechi care este la putere, în diverse coaliţii, de 30 de ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS