10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBursierii programului GovITHub dezvoltă proiecte cu impact național

Bursierii programului GovITHub dezvoltă proiecte cu impact național

Cei 20 de bursieri selectați în cadrul programului GovITHub au demarat și dezvoltă, cu sprijinul altor specialiști voluntari, proiecte cu impact important în domenii precum sănătate, economie socială, fonduri europene, plăți on-line sau în domeniul auto, informează un comunicat al executivului remis marți Agerpres.
Potrivit guvernului, în prezent, zece proiecte sunt dezvoltate în regim intensiv, bursierii și voluntarii lucrând alături de reprezentanți ai instituțiilor publice unde vor fi implementate soluțiile IT, iar alte 20 de proiecte sunt în fază de dezvoltare.
„Fiecare bursier al programului GovITHub are experiență de peste zece ani în domeniu în companii de talie mondială, în companii start-up, incubatoare și acceleratoare de afaceri sociale, pe care le-au fondat și dezvoltat în organizații de succes. Aceștia au competențe în consultanță și dezvoltare de software pentru firme din telecomunicații, petrol, bănci, retail, agenții de publicitate – cu experiență de muncă în SUA, Franța, Irlanda, Marea Britanie, Italia, Elveția, Olanda și România. Cunoștințele lor îmbină managementul de proiect cu abilități tehnice, în zonele de arhitectură de sistem și dezvoltare software, securitatea informației, inteligență artificială și machine learning, UX/UI (user experience și user interface), vizualizare de date și data mining și au cofondat incubare și acceleratoare de afaceri sociale“, informează comunicatul citat.
Executivul mai anunță că toate proiectele GovITHub sunt dezvoltate „în regim Open Source, ceea ce înseamnă că oricine le va putea vedea și îmbunătăți“.

Proiecte în curs de implementare

Ca exemple de proiecte cu impact național în curs de implementare prin GovITHub sunt enumerate desprevaccin.ro – principala sursă de date pentru toți cei care vor să afle informații cuprinzătoare și sigure despre vaccinările esențiale; registrul Întreprinderilor Sociale – un sistem informatic tip Registru Electronic Unic ce va permite înregistrarea, integrarea și analizarea tuturor datelor privind întreprinderile sociale; platforma digitală pentru petiții – un sistem de ticketing prin care se poate urmări starea unei cereri depuse de un cetățean român către instituțiile statului; dezvoltarea de noi module pentru MySMIS, platforma națională de gestionare a fondurilor europene, pentru a sesiza fraude înainte ca ele să se întâmple; îmbunătățirea serviciilor oferite prin ghiseul.ro, prin re-design din punct de vedere al interfeței, utilizabilității și accesibilității pentru creșterea eficacității platformei.
Alte proiecte sunt: Cazier Auto – o aplicație mobilă prin care cetățenii pot verifica istoricul reviziilor și al accidentelor unei mașini folosite înainte de a o cumpăra; RADAR (Reprezentarea și Analiza Datelor Agregate din România) – platformă care permite cetățenilor să vizualizeze date deținute de stat la nivel de Unități Administrativ-Teritoriale și să le coreleze sau să le analizeze; Spațiul Privat Virtual Mobil, aplicație de mobil care va oferi cetățenilor posibilitatea de a efectua tranzacții în relația cu ANAF direct pe telefon, simplificând procesul și crescând numărul tranzacțiilor efectuate electronic; consultare.gov.ro, o platformă pentru agregarea tuturor actelor normative aflate în consultare publică care va oferi posibilitatea transmiterii de propuneri în format electronic.
Comunitatea GovITHub este formată din cei 20 de bursieri, peste 300 de voluntari și peste 1.000 de susținători, mai anunță executivul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS