5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVlad Voiculescu: Corpul de control este la Agenţia Naţională de Transplant

Vlad Voiculescu: Corpul de control este la Agenţia Naţională de Transplant

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, în această seară, că inspectorii Corpului de control se află la Agenţia Naţională de Transplant , existând ”indicii serioase” că acreditarea Spitalului Sf. Maria pentru transplantul de plămân nu a fost făcută în mod judicios.

”Spitalul Sf Maria a fost acreditat (pentru transplant de plămân – n.r.) de Agenţia Naţională de Transplant. În acest moment, Corpul de control este la Agenţia Naţională de Transplant. Am indicii serioase că acea acreditare nu a fost făcută în mod judicios. La Sf. Maria există, de asemenea, alte probleme care mă fac să cred că transplantul de plămâni în România, la Sf. Maria, nu este ceva ce ne-am putea dori şi ar pune viaţa pacienţilor în pericol”, a precizat ministrul Sănătăţii, citat de Mediafax.

El a mai spus că în prezent pacienţii care au nevoie de transplant de plămâni sunt pe lista de aşteptare a spitalului AKH din Viena, dar şi a oricărui spital din Europa care efectuează transplant de plămâni, statul român decontând intervenţiile.

”Nu există un monopol al AKH Viena. Dacă mă întrebaţi de ce se duc pacienţii la AKH, aş putea să vă dau eu un răspuns: pentru că acolo se efectuează mai mult de un transplant pe zi, cu rata de succes de peste 95%”, a adăugat Voiculescu.

El a ţinut să mai precizeze că inspectorii Corpului de control se află la ANT ”de câteva săptămâni”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS