15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePakistan: Cel puțin 15 morți într-un accident de tren

Pakistan: Cel puțin 15 morți într-un accident de tren

Cel puțin 15 persoane și-au pierdut viața și peste 40 au fost rănite când două trenuri de pasageri au intrat în coliziune joi dimineața într-o gară din Karachi, important port în sudul Pakistanului, potrivit unui prim bilanț comunicat de către surse spitalicești, conform tribune.com.pk.
Echipe de intervenție dotate cu aparatură de tăiere a metalului încearcă să descarcereze victimele aflate încă printre vagoanele deraiate, sub privirile a zeci de trecători, conform imaginilor difuzate de televiziune.

Accidentul s-a produs când Zakaria Express, care venea de la Multan, important oraș în Pendjab (centrul țării), a percutat Farid Express, care venise de la Lahore și staționa în gara Jumma Goth, în partea de est a Karachi.

„Nu cunoaștem încă numărul exact al victimelor, dar în cele două trenuri erau aproximativ 1.000 de pasageri” în momentul accidentului, a indicat pentru AFP Nasir Nazer, coordonator de district la municipalitatea din Karachi, adăugând că au fost trimise mașini și utilaje pentru a scoate oamenii prinși sub vagoanele deraiate.
Accidentele feroviare sunt frecvente în Pakistan, țară care a moștenit din trecutul său colonial sub dominație britanică o vastă rețea de cale ferată, prost întreținută și învechită în prezent.
În septembrie, patru persoane și-au pierdut viața și alte 100 au fost rănite în coliziunea dintre două trenuri în orașul Multan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS