17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMaşinile zburătoare accesibile la preţ ar putea fi disponibile în zece ani

Maşinile zburătoare accesibile la preţ ar putea fi disponibile în zece ani

Compania Uber a anunţat, recent, posibilitatea fabricării unor maşini zburătoare pentru navetiştii care circulă pe autostrăzile aglomerate, anunţă CNN, citată de Mediafax.

Compania consideră că în zece ani va putea construi o reţea de maşini electrice zburătoare, la un preţ accesibil, care vor decola şi vor ateriza vertical şi vor avea o viteză de 322 de kilometri pe oră. Uber nu intenţionează să construiască propriile maşini zburătoare, dar vrea să colaboreze cu alte firme, guverne şi comunităţi.

Experţii sugerează, însă, răbdare. „Este minunat că avem aceste idei, ne obligă să începem să gândim diferit. Vom ajunge, la un moment dat, la acel nivel, aproape cum am văzut în desenele animate. Realitatea este, însă, că nu va fi la fel de repede sau de optimist precum sugerează documentele”, spune Ali Bahrami, vicepreşedintele pentru aviaţie civilă la Asociaţia Industriilor Aerospaţiale.

Uber se aşteaptă ca maşinile zburătoare să aibă, iniţial, piloţi, până când tehnologia autonomă se va dezvolta suficient cât să fie mai sigură decât oamenii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS