Armistiţiul umanitar de 11 ore anunţat de Moscova pentru a le permite civililor şi rebelilor să părăsească oraşul sirian Alep a intrat joi în vigoare, Vladimir Putin indicând că ar fi dispus să prelungească durata armistiţiului, scrie BBC News online, citat de Mediafax.
Moscova a anunţat anterior că raidurile aeriene ale aviaţiei ruse şi siriene au fost oprite cu două zile înainte de data programată.
Armistiţiul era iniţial programat să dureze opt ore, însă a fost ulterior prelungit cu alte trei ore, iar Putin s-a arătat dispus miercuri să extindă durata armistiţiului.
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a anunţat că măsura are drept scop să garanteze siguranţa celor şase coridoare pe care civilii le vor putea folosi pentru a părăsi oraşul şi prin care se va putea realiza evacuarea persoanelor rănite sau bolnave.