Duelurile, scandalurile şi cancanurile nu lipseau din peisajul altor vremuri. Ziarele de pe atunci consemnau unele dintre aceste picanterii.
Ziarele vremurilor trecute, cu pagini îngălbenite și colțuri roase, aflate în depozitele Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman“ din Craiova, te poartă cu fiecare filă parcursă în timpuri apuse. Printre probleme cotidiene, reclame de tot felul, anunțuri de baluri sau concerte de protipendadă, se regăsesc și câteva articole care consemnează scandalurile lumii mondene.
Ziarul Dimineața, din 5 iunie 1922, pe pagina intitulată sugestiv „Ultima oră“, menționa un „fapt supărător“. „Mai mulți cetățeni ni se plâng că în fiecare noapte se petrec scandaluri provocate de chefliii care vin la localurile de toleranță, astăzi închise. Chefliii văzând că aceste case sunt închise, încearcă la ușile cetățenilor, sculând din somn familiile lor. Astfel, eri noapte, unui cetățean refuzând să deschidă ușa i s’a spart geamurile, pricinuindu-i pagube însemnate. Rugăm pe prefect să dispună ca acest scandal să înceteze“.
Alte pagini de ziar ne poartă în toamna anului 1922, mai exact pe 11 octombrie. Ziarul Știrea, „Organ Independent, apărător al intereselor cetățenilor din Oltenia“, după cum se declară, cere impunerea unei măsuri necesare, chiar sub acest titlu. Motivul îl aflăm parcurgând literele de o schiopă imprimate pe pagina de ziar. „În interesul disciplinei, școalele au impus uniforma elevelor și, mai ales, semnul principal este pălăria. Se știe că cea mai reputată școală din punct de vedere al învățăturii și disciplină este Internatul de fete «Elena Doamna». Ei bine, unele prostituate au găsit nemerit de a adopta pălăria de uniformă a acestei școale așa încât ea pune pe elevele internatului de a fi acostate pe stradă. Nu suntem contra libertății nimănui, dar dacă prostituția este socotită ca o necesitate socială în stat, atunci poliția de moravuri, de pe lângă prefectura poliției, este datoare de a feri lumea cumsecade, ca să nu fie confundată cu adeptele prostituției.
Iar fiindcă aceste adepte ale celei mai degradante meserii au avut îndrăzneala de a șterpeli pălăria de uniformă a celei mai de seamă școală, poliția de moravuri ar trebui să impună o unică uniformă acelor care profesează meseria prostituției și care să fie uniforma tuturor prostituatelor înregistrate“.
Visând la bâlciurile altora
Nu lipsesc din paginile ziarelor de altădată anunțurile prinvind balurile, invitațiile la teatru, aparițiile de cărți. Printre toate aceste atrage atenția un titlu – „Bâlciul logodnicilor“, ce vorbește despre un „bâlci unde nu se vinde nimic, decât prăjituri, flori și bomboane, și unde să nu fie admiși decât numai bărbați neînsurați și fetele de măritat“. Pentru ca savoarea să fie deplină, redăm articolul: „Bâlciul are loc în fiece an în frumoasa localitate Ecaussines la frontiera franco-belgiană și inițiativa acestei întruniri a luat-o un grup de fete încă din anul 1903. Disperate că nu se mai mărită, ele au convocat pe flăcăi la un bâlci unde are loc o masă câmpenească, apoi dans până târziu noaptea. La intrarea bâlciului, fiece flăcău trebuie să cumpere o ceașcă în loc de bilet, pe care și-o atârnă la butonieră ca p’o floare. Cu această ceașcă poate lua parte la masă și la dans. Ziarele streine spun că zilele acestea a avut loc originalul bâlciu urmat ca în toți anii de un număr de logodne. Deosebirea dintre acest soi de petrecere și balurile obișnuite, un fel de bâlciu și ele, e că nu admit decât fete și băieți dispuși să se însoare.
Adică nu-i chip ascuns după deget, nici de umblat cu «flirtul». Vrei să te însori, să-ți alegi o mireasă? Bine, atunci capeți ceașca, de nu, nu intri în bâlciu.
Nostimada e că originalitatea inițiativei atrage pe mulți burlaci și prea puțini dau bir cu fugiții.
E drept că și fete sunt frumoase, cochete și multe cu franci. Până când și la noi un astfel de bâlci?“.
Dar bâlciuri ca acesta nu sunt consemnate în presa de la noi, probabil că ele au rămas doar o dorință a autorului articolului.
Evenimentele vremurilor de altădată au farmecul lor, ce reînvie de fiecare dată când praful este înlăturat de pe paginile îngălbenite. Poveștile de odinioară nu mor, ele trăiesc încă în rafturi de bibliotecă şi aşteaptă să fie citite.
