19.2 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia va contribui cu 300.000 de euro la Programul Alimentar Mondial pentru refugiaţi

România va contribui cu 300.000 de euro la Programul Alimentar Mondial pentru refugiaţi

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după Consiliul European Extraordinar informal de la Bruxelles, că România va contribui cu 300.000 de euro în următorii trei ani la Programul Alimentar Mondial pentru ajutorarea refugiaţilor din taberele aflate în preajma zonelor de conflict. Şeful statului a susţinut, totodată, că ideea potrivit căreia Consiliul European ar fi putut relua în discuţie tema cotelor obligatorii privind refugiaţii este „falsă” şi „fundamental greşită”, afirmând că ea a fost lansată din „neştiinţă” de către lideri politici din România, potrivit Mediafax.
Iohannis a afirmat că, în ceea ce priveşte tema migraţiei, reuniunea de la Bruxelles a fost „probabil cea mai bună întâlnire de până acum, în care s-au discutat problemele de fond, o abordare foarte constructivă”.”
Preşedintele a menţionat că, în alocuţiunea pe care am avut-o, a încercat să enumere „tematicile care ne-au preocupat de toţi”.

„În primul rând, este evident că, dacă vrem să gestionăm eficient fenomenul migraţiei, trebuie să mergem la cauza acestui fenomen, adică în zonele de criză, de exemplu, dar nu singura, zona Siria. Şi trebuie să încercăm să intervenim acolo pentru a termina conflictul şi pentru a reinstaura pacea în zonă. Acest lucru este destul de dificil şi Uniunea Europeană, singură, cu certitudine nu poate să facă acest lucru, dar poate contribui la acest lucru”, a spus Iohannis.

Preşedintele a precizat că România a decis să aloce 300.000 de euro, pentru următorii trei ani, această sumă reprezentând „un multiplu al sumei care a fost până acum alocată de România pentru acest scop”.

România ar urma să primească 2.475 de refugiaţi din 66.000 de extracomunitari distribuiţi din Italia şi Grecia, conform sistemului provizoriu de cote aprobat marţi de Consiliul JAI, numărul total de imigranţi alocat până în prezent Bucureştiului fiind de 4.837.

Potrivit propunerii precedente a Comisiei Europene, care se referea la distribuirea a 40.000, respectiv a 120.000 de refugiaţi, România urma să primească în total 6.351 de refugiaţi. Este foarte probabil ca aceasta cifră să fie atinsă prin repartizarea restului de 54.000 de refugiaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS