10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia ocupă locul al doilea în Europa la ineficienţă energetică

România ocupă locul al doilea în Europa la ineficienţă energetică

(Foto: expertbeacon.com)
(Foto: expertbeacon.com)

România se află pe locul al doilea în Europa, după Bulgaria, în ceea ce priveşte ineficienţa energetică, a anunţat Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, citat de Mediafax.ro. „A crescut consumul de energie în agricultură şi servicii, adică două noi motoare care încep să mişte din punct de vedere economic în România şi care, iată, înregistrează un prim semn de creştere, dar aici este şi potenţialul cel mai mare de eficientizare. (…) Suntem extrem de deficitari. Suntem campioni în plan european, adică pe locul 2 după Bulgaria, la ineficienţă. Domeniul în care putem promova proiecte este însă destul de larg. Din punctul meu de vedere, ar trebui să o luăm în ordinea în care ele sunt şi identificate ca priorităţi în UE. Adică efectiv să începem cu clădirile publice, adică să începem cu clădirile guvernamentale, să continuăm cu spitalele şi să mergem mai departe la nivelul şcolilor şi tuturor instituţiilor pentru a avea definit în mod concret şi controlat un cost care astăzi este foarte mare, dar care pentru spitale înseamnă o povară uriaşă, între 55 şi 75% din total costuri, ceea ce este enorm”, a spus Iancu într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, este esenţial ca România să finalizeze planul de eficienţă energetică, în sensul identificării surselor de finanţare pentru proiectele din acest document. „40% din energie este consumată în clădiri şi 70% din factura consumatorului casnic se duce pe apă caldă şi încălzire. Aceasta este şi zona în care este suferinţa cea mai mare şi cea mai mare vulnerabilitate pentru consumatorul casnic din România”, a adăugat Iancu. El precizat însă că România beneficiază şi de tehnologie de înaltă eficienţă sau resurse financiare oferite de Comisia Europeană. „Dacă vrem să aflăm cum am ajuns campioni la ineficienţă, trebuie să privim în urmă tot setul de măsuri din ultimii 25 de ani în ineficienţa actelor decizionale şi dacă ar fi să spun foarte pe scurt, să ne gândim aşa: avem 25 de ani de la Revoluţie şi am schimbat 16 guverne. Cu alte cuvinte, am avut o agendă politică pe termen foarte scurt cu obiective în domeniul energetic pe termen lung. Cele două nu s-au putut niciodată corela şi de fiecare dată am eşuat în a întreprinde măsurile corecte. Dintre toate măsurile, cea mai gravă măsură a fost cea în domeniul alimentării cu apă caldă şi căldură a localităţilor României. Adică în cei 25 de ani am eşuat de la guvernare la guvernare ajungând de la 241 de sisteme centralizate la 69 astăzi”, a precizat Iancu.

Emil Calotă, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, a afirmat la rândul său că ar trebui regândite toate sistemele centralizate din ţară şi că Bucureştiul are o mare problemă în ceea ce priveşte sistemul de apă caldă şi căldură.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS