14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGuvernul a aprobat Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România - 2020

Guvernul a aprobat Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România – 2020

(Foto: cursdeguvernare.ro)
(Foto: cursdeguvernare.ro)

Guvernul a aprobat astăzi Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România – 2020, informează Agerpres.ro. Strategia definește patru domenii de acțiune, primul dintre ele fiind „e-Guvernare, Interoperabilitate, Securitate Cibernetică, Cloud Computing și Social Media” – domeniu prin care se vizează creșterea eficienței și reducerea costurilor din sectorul public din România prin modernizarea administrației.

O a doua zonă vizată prin Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România – 2020 este cea privind „Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor (TIC) în educație, cultură și sănătate” – domeniu prin care se vizează sprijinul acestor tehnologii la nivel sectorial.

Un alt domeniu luat în calcul în Strategie este „TIC în e-comerț, precum și cercetarea, dezvoltarea și inovarea în TIC” – domeniu ce vizează avantajele comparative regionale ale României și sprijină creșterea economică în domeniul privat.

Totodată, Strategia are în vedere și un domeniu privind asigurarea incluziunii sociale, și anume, cel de „broadband și servicii de infrastructură digitală”.

„Documentul preia și adaptează la situația țării noastre elementele Agendei Digitale pentru Europa, una dintre cele șapte inițiative-pilot ale Strategiei Europa 2020. (…) O implementare completă a viziunii strategice asupra sectorului TIC în România va duce la investiții totale de aproximativ 2,4 miliarde euro. Impactul direct și indirect asupra economiei poate fi tradus într-o creștere a PIB de 13%, creșterea numărului de locuri de muncă cu 11% și reducerea costurilor administrației cu 12% în perioada 2014-2020”, a anunţat Biroul de presă al Executivului.

Guvernul precizează că măsurile concrete prevăzute în Strategie vor duce „la asigurarea accesului cetățenilor și organizațiilor la servicii publice electronice (servicii de e-Guvernare), la îmbunătățirea accesului la internet prin creșterea gradului de acoperire a rețelelor de comunicații electronice de mare viteză în bandă largă, la creșterea gradului de utilizare a internetului, la promovarea comerțului electronic, la creșterea numărului serviciilor publice electronice transfrontaliere, la sporirea conținutului digital și dezvoltarea de infrastructuri TIC în domeniile educației, sănătății și culturii, la sprijinirea creșterii valorii adăugate generate de sectorul TIC prin susținerea cercetării-dezvoltării și inovării în domeniu”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS