5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStarea drumurilor naţionale

Starea drumurilor naţionale

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat  că la această oră nu sunt semnalate autostrăzi sau drumuri naţionale cu circulaţia întreruptă din cauza unor accidente rutiere sau a vremii nefavorabile.

În judeţul Gorj nu mai ninge însă pe DN67C Novaci – Rânca se circulă în condiţii de iarnă, stratul de zăpadă măsurând 1-2 cm grosime. În oraşul Novaci, un echipaj de poliţie nu permite accesul autovehiculelor neechipate cu anvelope de iarnă către Rânca. Şi pe alte sectoare ale unor drumuri naţionale se semnalează zăpadă care măsoară între 1 şi 4 centimetri, porţiunile de carosabil umed alternând cu altele acoperite cu zăpadă.

Drumurile cu zăpadă sunt:  în judeţul Argeş (DN7C – Piscu Negru), în judeţul Mehedinţi (DN67D Godeanu – Valea Cernei), în judeţul Vâlcea (DN7A Voineasa – limita cu judeţul Hunedoara), în judeţul Hunedoara (DN66A, în zona localităţilor Câmpu lui Neag şi Cerna Sat, şi  DN7A Obârşia Lotrului), în judeţul Cluj (DN1R, în zona localităţii Beliş), în judeţul Harghita (DN12C Gheorghieni – Lacu Roşu), în judeţul Covasna (pe DN13E – Zagon), în judeţul Suceava (DN17A), în judeţul Sibiu (DN7C Bâlea Cascadă – Cârţişoara) şi în judeţul Neamţ (DN15).

În judeţul Constanţa, porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud-Agigea, Midia şi Mangalia au fost închise traficului maritim şi fluvial, din cauza vântului puternic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS