14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateComisia de Etică a Universității București a publicat referatul de expertiză privind teza de doctorat a Olguței Vasilescu

Comisia de Etică a Universității București a publicat referatul de expertiză privind teza de doctorat a Olguței Vasilescu

Comisia de Etică a Universității din București a făcut public referatul de expertiză privind suspiciunea de plagiat și alte abateri de la normele academice de autorat științific în cazul primarului Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.

Referatul a fost trimis atât Consiliului Național de Etică, singurul în măsură să soluționeze cazul conform Ordonanţei Guvernului 28/2011 care îi exceptează pe demnitari de la procedura universitară obișnuită, cât și doamnei Olguța Vasilescu.

Astfel, în referatul de expertiză realizat de profesoara Cosmina Rughiniș, de la Universitatea București, se precizează că bibliografia din lucrarea Olguței Vasilescu nu permite identificarea lucrărilor consultate în vederea redactării tezei. Totodată, se arată că în lucrare există citate cu localizare incompletă a sursei, citate fără sursă, precum și idei și formulări preluate identic din lucrări care nu îi aparțin, fără precizarea sursei.

„Majoritatea textului din capitolul 3 constă în reformulări ale textului inițial al lui Pareto de tip propoziție cu propoziție. Rar apar sintetizări de paragrafe sau subcapitole…Capitolul 7 se găsește în totalitate pe internet, la adresa: http://www.scrigroup.com/educatie/sociologie/CONTRIBUTIA-LUI-VILFREDO-PARET11115.php. Nu poate fi stabilit autorul textului de pe internet”, se mai arată în referatul de expertiză, potrivit b1.ro.

Referitor la regulile de redactare a tezei de doctorat, în raportul Cosimei Rughiniş de la Comisia de Etică a Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din Universitatea din Bucureşti (UB) se precizează că „bibliografia nu permite identificarea lucrărilor consultate de autoare în vederea redactării lucrării” şi că „din lucrare lipsesc unele capitole şi subcapitole menite a evidenţia elementele de noutate pe care autoarea îşi propune să le introducă prin intermediul tezei”. De asemenea, conform raportului, practicile de atribuire a surselor ideilor care alcătuiesc conţinutul tezei nu permit discriminarea contribuţiei autoarei la subiectul tratat şi nici verificarea afirmaţiilor pe care ea le atribuie altor surse, transmite gandul.ro.

Primarul din Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că o va da în judecată pe profesoara Cosmina Rughiniș pentru calomnie, adăugând că va merge şi la Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti pentru a-şi prezenta lucrarea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS