13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOlt: Giratoriu şi pasarelă pietonală pentru fluidizarea traficului în Slatina

Olt: Giratoriu şi pasarelă pietonală pentru fluidizarea traficului în Slatina

(Foto: cugetliber.ro)
(Foto: cugetliber.ro)

Primăria Slatina a organizat aseară o consultare publică pentru a prezenta o serie de propuneri în vederea fluidizării circulaţiei din zona delimitată de străzile A.I. Cuza, Ecaterina Teodoroiu, Drăgăneşti şi Tunari din municipiu, informează olttv.ro. La întâlnirea cu autorităţile au participat slătineni care locuiesc în această zonă, care au declarat că apreciază iniţiativa munciipalităţii de a-i consulta, înainte de a implementa un proiect. La dezbatere au fost prezenţi şi reprezentanţii Direcţiei de Administrare a Străzilor şi Iluminatului Public, care se vor ocupa de implementarea proiectului de fluidizare a traficului.

După ce au analizat circulaţia de pe fiecare stradă din această zonă, specialiştii din cadrul Primăriei Slatina au venit cu propuneri de fluidizare a circulaţiei. S-a propus amenajarea unui sens giratoriu la intersecţia dintre Tunari şi Bulevardul A.I. Cuza, instituirea de sensuri unice pe Crizantemei şi Garofiţei şi construirea unei pasarele pietonale inovative, în faţa Şcolii George Poboran.

Deşi au fost de acord cu propunerile făcute, unii dintre slătineni au afirmat că ar avea nevoie de mai mult timp pentru a discuta schimbările în trafic, înainte ca acestea să intre în vigoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS