Acasă Actualitate Dosarul Microsoft - DNA: Fostul şef al Fujitsu i-ar fi dat...

Dosarul Microsoft – DNA: Fostul şef al Fujitsu i-ar fi dat 3 milioane de euro ministrului Gabriel Sandu, prin Dinu Pescariu

-

Fostul şef al Fujitsu în România Claudiu Florică i-ar fi oferit 3 milioane de euro fostului ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, ceruţi de acesta pentru încheierea acordului 2009-2012 privind cumpărarea dreptului de utilizare de programe, susţin procurorii din dosarul licenţelor Microsoft.

Anchetatorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) arată, într-un document din dosarul licenţelor Microsoft, că Gabriel Sandu, ministru ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010 şi membru al Grupului de Promovare a Tehnologiei Informaţiei în România, ar fi cerut mită de la avocatul Doru Boştină şi de la fostul şef al Fujistsu România, Claudiu Florică, pentru facilitarea accesului la contractele privind licenţele Microsoft.
Astfel, se arată în documentul citat, Sandu „a iniţiat şi contrasemnat HG nr.460 din 15 aprilie 2009 pentru atribuirea competenţei MCSI de a desfăşura procedura de licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă sau negociere cu publicare prealabilă a unui anunţ de participare, după caz, în vederea încheierii unui acord-cadru ce are ca obiect achiziţia dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare şi a încheiat Acordul cadru cu Asocierea CON.NET (lider), D-CON.NET GmbH, COMSOFT DIRECT AG, BECHTLE HOLDING SCHWEIZ, DOM SOFT SRL în condiţiile în care documentaţia de achiziţie a inclus criterii restrictive de natură a favoriza Asocierea mai sus menţionată şi fără a avea în vedere preţurile practicate de aceasta raportat la cele practicate de Microsoft în relaţia cu SC DIM SOFT SRL şi ulterior de SC DIM SOFT SRL în relaţia cu D-CON.NET GmbH”.
Anchetatorii notează că Gabriel Sandu „a pretins de la avocatul Boştină Doru suma de 1.800.000 de euro pentru a asigura derularea în continuare a contractului de licenţiere Microsoft” şi că „a pretins şi primit de la Florică Claudiu, prin intermediul lui Pescariu Dinu, suma de 3.000.000 de euro, bani ce i-au fost viraţi într-o societate de tip off – shore, pentru a asigura/înlesni Asocierea D-CON.NET (lider), D-CON.NET GmbH, COMSOFT DIRECT AG, BECHTLE HOLDING SCHWEIZ, DOM SOFT SRL, încheierea acordului cadru pentru 2009-2012 pentru achiziţia dreptului de utilizare produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare”.

de Catalin Lupasteanu – Mediafax

ȘTIRI VIDEO GdS