10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCSAT a decis ca Guvernul să introducă în şcoli pregătirea obligatorie privind securitatea cibernetică

CSAT a decis ca Guvernul să introducă în şcoli pregătirea obligatorie privind securitatea cibernetică

Ameninţările cibernetice la adresa securităţii naţionale reprezintă o prioritate pentru CSAT
Ameninţările cibernetice la adresa securităţii naţionale reprezintă o prioritate pentru CSAT

Elevii ar putea învăţa la şcoală despre securitatea pe internet, iar în instituţiile de învăţământ superior ar putea fi create noi discipline asociate acestui domeniu, al securităţii spaţiului cibernetic. Aceasta pentru că, potrivit Mediafax, membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) au decis astăzi ca Guvernul să întreprindă demersuri pentru introducerea în şcoli a pregătirii obligatorii cu privire la securitatea spaţiului cibernetic şi pentru crearea de specializări în învăţământul universitar şi postuniversitar în acest domeniu. CSAT a aprobat, totodată, măsurile de prevenire şi combatere a utilizării internetului în scopuri teroriste, ca rezultat al utilizării spaţiului virtual şi a reţelelor informatice de către entităţile teroriste şi adepţi ai acestora.

„Membrii CSAT au hotărât ca Guvernul României să întreprindă demersurile necesare urgentării adoptării cadrului legislativ în domeniul securităţii cibernetice, să sprijine constituirea de entităţi, atât în cadrul sectorului public, cât şi al celui privat, specializate în evaluarea securităţii infrastructurilor cibernetice de interes naţional, iar instituţiile responsabile să ia măsuri pentru definirea şi operaţionalizarea unui program destinat instruirii specialiştilor în domeniul securităţii cibernetice”, se precizează într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale remis după şedinţa CSAT de astăzi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS