17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMehedinţi: Cantitatea mare de precipitaţii a determinat pierderi uriaşe pentru fermieri

Mehedinţi: Cantitatea mare de precipitaţii a determinat pierderi uriaşe pentru fermieri

\n

Recoltarea grâului pentru fermierii mehedinţeni este una întârziată, din cauza ploilor care au căzut în ultima  perioadă în judeţul Mehedinţi. Ei sunt nevoiţi să recolteze grâul în aceste zile, deşi campania de treierat trebuia să se încheie cel târziu pe data de 15 iulie. O altă problemă a acestor fermieri este faptul că o mare parte dintre recolte a fost compromisă de condiţiile meteo nefavorabile, transmite Adevarul.

Preşedintele Camerei Naţionale Agricole, Cornel Stroescu, spune că fermierii din zona de sud a judeţului Mehedinţi au fost afectaţi de ploile abundente căzute în această vară, dar şi de grindină. După estimările sale, în momentul de faţă abia 60 la sută din suprafaţa totală cultivată cu grâu a fost recoltată în Mehedinţi. „Pierderile sunt enorme, dacă vorbesc numai de ferma mea, anul acesta din cauza ploilor şi a grindinei am pierderi de peste 2,5 milioane de lei şi vorbesc aici numai de cultura înfiinţată în toamna anului 2013. Campania de recoltare a grâului trebuia terminată de acum o lună de zile. Practic acum ne chinuim să mai culegem ce a mai rămas după grindină”, a declarat Cornel Stroescu, care este şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Mehedinţi.
În localitatea Gârla Mare, de exemplu, grindina a distrus culturile agricole pe sute de hectare. Spicele sunt rupte de la grindină şi s-a pierdut cam 40-50 la sută din numărul de boabe. Combinele abia înaintează pe câmp din cauza buruienilor care se împletesc pe utilaje.

Calitatea grâului este proastă şi nu mai are parametri de panificaţie

„S-a ajuns aici din cauza ploilor care au căzut de la începutul lunii iulie. În zonă, din iulie până acum s-a ajuns la peste 35 de litri de apă pe metrul pătrat, nu s-a putut lucra, iar buruienile au avut un mediu propice să răsară chiar dacă a fost erbicidat. Acum avem problemă cu volbura, o buruiană care se împleteşte pe combină. Din punct de vedere al calităţii, grâul s-a spălat, cum se spune la morari, iar parametri de panficaţie nu mai are. Nimeni dintre cei care nu au treierat grâul înainte de 10 iulie – 15 iulie nu mai are parametri de panificaţie, indiferent de tehnologia care a aplicat-o. În aceste condiţii pierderile sunt uriaşe, iar grâul se foloseşte numai la furaj”, a spus Nicu Stroescu, administratorul fermei agricole SC Hastro Şovarna, punct de lucru Gârla Mare.

Pierderi uriaşe a suferit şi Dumitru Brânzan, un fermier din zona Vânători. Se aştepta la o producţie de circa 5000 de kilograme de grâu la hectar, dar acum ridică de pe câmp abia 700 de kilograme. „Noi ne aflăm în întârziere pentru că deja suntem în luna august. Niciodată nu am treierat în luna august, grâul este compromis pentru că este încolţit, îl treierăm, dar nu ştiu dacă îl mânâncă măcar porcii. Dar noi ne facem datoria, să-l treierăm, să-l depozităm acasă. Eu mai am de treierat pe 150 de hectare, destul de mult, dacă nu erau ploile astea, cel târziu pe 20 iulie eram gata. Din cauza ploilor, am pierdut foarte mult, de ordinul miliardelor. Problema îngrijorătoare este că nu ştiu ce vom pune în toamna asta, cu ce vom semăna, cu ce vom ara. Trebuie s-o luăm de la capăt. Dacă Guvernul nu vine în sprijin, să ne ajute cu ceva, nu cred că vom mai putea să mai facem faţă, vom lăsa pământurile nepuse”, a spus fermierul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS