17.8 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMircea Băsescu, şantajat de ginerele lui Bercea Mondialu

Mircea Băsescu, şantajat de ginerele lui Bercea Mondialu

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța l-au reţinut azi noapte pe Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondialu, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, în stare de recidivă. Marius Constantin a fost prins în timp ce primea 10.000 de euro de la Mircea Băsescu. Fratele preşedintelui, Traian Băsescu, care era şantajat de Constantin şi de alte două rude ale lui Bercea Mondialu cu dezvăluiri despre presupuse fapte de corupţie, potrivit evz.ro.
Conform unui comunicat al DNA, în acest caz mai sunt cercetate două persoane, respectiv Anghel Izaura și un minor în vârstă de 17 ani, față de care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj.
În ordonanța de reținere întocmită de procurori se arată că, în cauză există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, la datele de 26 mai 2014 și 29 mai 2014, inculpatul Constantin Marius a exercitat constrângeri asupra unei persoane, denunțător în cauză, constând în amenințarea cu darea în vileag, prin intermediul mass media, a unor fapte compromițătoare pentru persoana amenințată și pentru membrii familiei acesteia, respectiv pretinsa ei implicare în infracțiuni de corupție. Amenințările au fost exercitate de inculpat pentru a determina persoana vătămată să dea suma de 280.000 euro.
La data de 29 mai 2014, inculpatul Constantin Marius a primit împreună cu celelalte două suma de 10.000 euro de la persoana vătămată, procurorii procedând la constatarea infracțiunii flagrante.
Față de celelalte două persoane, inculpata Anghel Izaura și un minor (17 ani) s-a luat măsura controlului judiciar.
Inculpatului Constantin Marius i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală de inculpat și acuzațiile, conformitate cu art. 309 din Codul de procedură penală.
Constantin Marius urmează să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul Constanța.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS