10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePonta s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel, alături de Dragnea, Oprea, Constantin şi Isărescu

Ponta s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel, alături de Dragnea, Oprea, Constantin şi Isărescu

Premierul Victor Ponta a declarat agenţiei Mediafax că s-a întâlnit, luni, cu Patriarhul Daniel, alături de ceilalţi lideri USD, Liviu Dragnea, Gabriel Oprea şi Daniel Constantin, dar şi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, fără a divulga subiectul discuţiei, potrivit Mediafax.
Întrebat dacă s-a discutat de o suplimentare de fonduri pentru construirea Catedralei Mîntuirii Neamului, Ponta a răspuns negativ.

Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, a declarat că întâlnirea de la Patriarhie face parte dintr-o tradiţie în care Patriarhul invită oficialităţi, inclusiv pe guvernatorul băncii centrale, „la o masă după Paşte”.

Potrivit consilierului, guvernatorul Mugur Isărescu este invitat permanent la această reuniune, mai ales că BNR a fost cea care, când legea îi permitea, a finanţat refacerea clădirii Patriarhiei.

Vasilescu a adăugat că şi el a participat la o astfel de reuniune, în perioada fostului Patriarh Teoctist.

În urmă cu o lună, părintele Constatin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a declarat că totalul costului aferent lucrărilor de finalizare a Catedralei Mântuirii Neamului până la stadiul roşu-gri, fără tencuială, dar cu geamuri şi uşi, este de aproximativ 80 de milioane de euro.

Referitor la graficul de execuţie a lucrărilor, Patriarhia a precizat că, în aprilie 2013, a fost finalizată construirea infrastructurii Catedralei Mântuirii Neamului, iar din toamna aceluiaşi an au început lucrările la suprastructura acesteia. Edificarea viitoarei catedrale patriarhale se estimează a fi terminată în anul 2016.

Potrivit Patriarhiei, în cei trei ani de la începerea lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului, sumele plătite către bugetul de stat, reprezentând impozite şi contribuţii sociale la salariile lucrătorilor de pe şantierul catedralei, TVA, acciză şi alte taxe, au fost în valoare de peste 40 milioane de lei, respectiv 9 milioane euro.

Viitoarea catedrală patriarhală este construită din donaţii şi cu sprijin financiar de la bugetul de stat şi bugetele locale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS