10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePodul peste Jiu toacă nervii şoferilor

Podul peste Jiu toacă nervii şoferilor

\n

Reabilitarea DN 56, Craiova – Calafat, pune la grea încercare nervii conducătorilor auto. Coşmarul şoferilor îl reprezintă blocarea traficului pe podul peste Jiu, înainte de intrarea în localitatea Podari. Aici, circulaţia se desfăşoară pe un singur sens de mers, iar autoturismele încolonate pe kilometri întregi aşteaptă la semafor chiar şi 45 de minute.

Lucrările de reabilitare a DN 56 în zona podului peste Jiu, la intrarea în localitatea doljeană Podari, paralizează de câteva luni traficul în zonă. De la autoturisme până la tiruri, toate stau încolonate pe kilometri întregi la intrarea şi la ieşirea din comuna Podari. În weekend, localitatea este blocată din cauza coloanelor de maşini care se întind pe un singur sens de mers, de la un capăt la celălalt al comunei. Acest lucru se întâmplă din cauza lucrărilor care au loc la intrarea pe podul peste Jiu, pe direcţia Craiova – Calafat, iar traficul se desfăşoară pe o singură bandă. Pentru restricţionarea circulaţiei, au fost instalate semafoare. În urmă cu doi ani, pe o perioadă mai mare de şase luni, traficul rutier a fost restricţionat pentru reabilitarea carosabilului pe pod. Acesta este motivul pentru care conducătorii auto au parte de nervi, claxoane şi înjurături. Ei sunt nevoiţi să aştepte chiar şi 45 de minute ca să scape din acest calvar.
„Este bătaie de joc. Abia trec maşinile pe pod. Localitatea este blocată zi de zi din cauza maşinilor care stau în coloană de-a lungul întregii comune. La finalul săptămânii, coloanele de maşini se întind pe kilometri întregi. Delta ACM spune că acum se lucrează la îmbinările de la pod. Nu ştiu ce au gândit de nu au renunţat la aceste semafoare măcar acum, de sărbători, când traficul a fost intens. Se circulă pe un singur sens de mers, pe partea stângă spre Craiova dinspre Podari, după ce, acum ceva timp, s-a circulat pe celălalt sens“, a spus Constantin Gheorghiţă, primarul localităţii Podari.

La trecerea podului, autoturismele aşteaptă peste 45 de minute

Şoferii care tranzitează zona şi sunt blocaţi în trafic chiar şi 45 de minute cu greu îşi ţin nervii în frâu.
„Eu merg la Băileşti. Am prins şi 45 de minute în coloana de maşini. E groaznic. Duminica trecută era coada cât ţine tot Podariul; de sus de la pantă, de cum se intră în localitate, şi până la pod, circulaţia era paralizată. Strada este mai tot timpul blocată, abia se mişcă autoturismele. Acum doi ani au lucrat pe pod la carosabil şi la fel circulaţia a fost strangulată. De ce nu au făcut şi aceste lucrări atunci?“, se întreabă Florin Săceanu.
Conducătorii auto sunt nemulţumiţi de modul în care se desfăşoară reabilitarea podului. „La podul peste Jiu de la Podari consolidează o parte a drumului de peste două luni. Am aşteptat într-o zi la coadă, să trecem podul, peste 20 minute. La cele două capete sunt lăsate locuri libere de poţi să dai în ele cu maşina, chiar rişti să-ţi rupi maşina dacă te grăbeşti şi uiţi de ele. Vii cu viteză şi trebuie să opreşti, să treci încet. Se lucrează în batjocură în ţara asta“, este de părere Adi Moraru.
Pentru că perioada de aşteptare este atât de mare, iar răbdarea şi nervii conducătorilor auto sunt greu puşi la încercare, unii şoferi au renunţat la traseul care trece prin localitatea Podari. „Merg la fiecare final de săptămână în Calafat. Drumul este infernal, stai zeci de minute, ca să nu mai vorbim de restul drumului. Se circulă pe o singură bandă. În ultima perioadă, am mers pe Bucovăţ – Pleniţa, drumul este mai liber şi nu-mi mai fac nici nervi“, a afirmat Alexandra Chiriţă.
Specialiştii de la CNADNR spun că circulaţia pe un singur sens de mers se desfăşoară tocmai pentru siguranţa şoferilor, fiindcă la acel pod chiar sunt probleme. Adică, există o diferenţă de înălţime la pod, la nivelul rampelor. Asfaltul existent acum pe pod nu mai are nici o susţinere şi riscă să se prăbuşească. În plus, sunt permanent discuţii cu constructorul.

81 de kilometri de reabilitat

Lucrările de reabilitare la DN 56 au început în anul 2011. Lucrările se fac cu fonduri BEI şi de la Guvernul României. Tronsonul Craiova – Galicea Mare este reabilitat de firma Delta ACM, iar tronsonul Galicea – Calafat, de firma greacă Mochlos SA. În total, 81 de kilometri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS