14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateComercianţii de miei nu au clienţi

Comercianţii de miei nu au clienţi

Cetăţenii municipiului Târgu Jiu, şi nu numai, nu se înghesuie să cumpere carne de miel din Târgul Litovoi. Zona a fost amenajată, iar crescătorii de ovine veniți aici au la dispoziţie apă curentă, spațiu de sacrificare, asomatoare, medic veterinar. Ciobanii au adus zeci de miei spre comercializare și își așteaptă cumpărătorii. Carnea de miel se vinde însă la prețuri cuprinse între 23 și 25 de lei kilogramul. Ciobanii, veniți aici din toate zonele județului Gorj şi chiar din Sibiu, spun că vânzările nu merg deloc așa cum estimaseră. Cetăţenii aşteaptă o scădere a preţului: „Nu prea au gorjenii bani de mielul de Paște. Este și devreme. Din experiența anilor trecuți știm că abia de joi (astăzi – n.r.) încolo se va vinde mai binișor. Mulți vor veni și sâmbătă, cu gândul că vom mai lăsa la preț. Noi oricum negociem“, a spus un cioban din Sibiu. „Suntem de aici, din Târgu Jiu, avem o stână și am adus la vânzare, momentan, 20 de miei. Am dat cam jumătate din ei, dar altădată mergea mai bine. Noi cheltuim foarte mulți bani cu creșterea lor, le dăm grăunțe, că altfel nu se îngrășau, le dăm fân de calitate, concentrate. Ce să facem? Ca să avem miei grași și buni de carne, trebuie să investim“, a spus un cioban venit din Novaci. În anumite magazine din municipiu, carnea de miel se vinde la un preţ cuprins între 19 şi 29 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS