9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMehedinți: Zona de agrement Pădurea Crihala va fi introdusă în circuitul turistic european

Mehedinți: Zona de agrement Pădurea Crihala va fi introdusă în circuitul turistic european

Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin va introduce începând din luna mai Pădurea Crihala în circuitul turistic european, a declarat azi primarul Constantin Gherghe. Potrivit acestuia, în zona de agrement respectivă, în suprafață de aproximativ 20 de hectare, situată în nord-estul municipiului Drobeta Turnu Severin, s-au efectuat lucrări de amenajare finanțate prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia cu suma de aproximativ un milion de euro.

„Am reușit să creăm câteva atractivități: piste de jogging, carturi și role, terenuri de tenis, handbal și baschet, un trenuleț, o minigrădină zoologică, un spațiu expozițional”, a precizat Constantin Gherghe pentru Agerpres. Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin a spus că proiectul respectiv se desfășoară în cooperare cu Primăria Negotin din Serbia, unde vor fi construite două spații de joacă pentru copii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS