16.7 C
Craiova
duminică, 19 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateRepublica Modova: De Paști vor fi simplificate controalele la punctele de trecere a frontierei

Republica Modova: De Paști vor fi simplificate controalele la punctele de trecere a frontierei

Serviciul Vamal şi Poliţia de Frontieră din Republica Moldodova, au dispus o serie de măsuri, menite să asigure un control eficient şi expeditiv în punctele de trecere astfel încît să evite formarea rândurilor de persoane şi a mijloacelor de transport, precum şi să reducă timpul de aşteptare în posturile vamale, notează UNIMEDIA.

În acest sens va fi suplimentat numărul angajaților în punctele de trecere a frontierei care îşi desfăşoară controlul mijloacelor de transport şi a documentelor, atât pe sensul de intrare în ţară, cât şi pe cel de ieșire, iar în funcţie de situaţie, se va mări numărul echipelor mobile antrenate la supravegherea traseelor naţionale şi frontierei de stat.

Fluxul de persoane şi mijloace de transport va fi monitorizat 24 din 24 ore şi, în cazul în care se vor înregistra creşteri semnificative a numărului de călători peste graniţă, ofiţerii specializaţi din cadrul instituţiilor de frontieră vor fi repartizaţi în acele puncte de trecere pentru a face faţă impedimentelor apărute. A fost pregătită tehnica specială de control vamal.

Suplimentar, Serviciul Vamal comunică că şi pe segmental transnistrean vor fi întreprinse acţiuni de simplificare a controlului vamal în cadrul posturilor interne cu suplinirea colaboratorilor vamali şi efectuarea unui control vamal selectiv.

De menționat, că anul trecut, în perioada sărbătorilor de Paști la frontiera de stat au fost înregistrate peste un million de traversări persoane, dintre care circa 694 mii au fost moldoveni, precum şi aproximativ 204 mii traversări mijloace de transport. Cel mai solicitat punct de trecere a fost Otaci, urmat de punctele de trecere Leuşeni, Aeroport Chişinău, Vălcineţ şi Sculeni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS