17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNegocierile de la Geneva privind programul nuclear iranian s-au încheiat fără un acord

Negocierile de la Geneva privind programul nuclear iranian s-au încheiat fără un acord

Cele trei zile de negocieri intense între Iran şi şase puteri mondiale s-au încheiat azi, la primele ore ale dimineţii, la Geneva fără a se ajunge la un acord privind programul nuclear iranian, suspectat că are ca obiectiv să ascundă demersul Teheranului de a obţine arma nucleară, informează curierulnational.ro. O nouă reuniune este programată la 20 noiembrie, cu dorinţa de a se ajunge la un acord, au anunţat şeful diplomaţiei UE, Catherine Ashton, şi ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif.

Reuniunea a fost însufleţită de speranţe mari, graţie politicii de deschidere către Occident şi Statele Unite promovată de preşedintele iranian Hassan Rohani de la alegerea sa, în iunie. Acesta din urmă speră să pună capăt rapid celor zece ani de tensiuni în acest dosar nuclear, cu obiectivul de a obţine relaxarea, apoi eliminarea sancţiunilor care sufocă economia Iranului.

Dar negocierile s-au concentrat în ultimele două zile pe cerinţele de clarificare a unora dintre participanţi, în special Franţa, în redactarea unui acord temporar de şase luni, prima etapă „verificabilă” către un acord permanent.

Grupul 5+1 (Statele Unite, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania), Iran şi UE au promis să nu dezvăluie nimic din conţinutul discuţiilor lor din grijă faţă de eficienţa acestora.

Au fost cerute garanţii cu privire la unele aspecte ale programului, între care soarta reactorului cu apă grea de la Arak, aflat în construcţie pentru a intra în funcţiune în vara lui 2014. Rămân, de asemenea, în suspans problemele legate de fabricarea plutoniului, îmbogăţirea uraniului la 20 la sută, etapă obligatorie pentru a trece rapid la 90 la sută, pentru uz militar, parcul de 19.000 de centrifuge şi fabricarea unei noi generaţii de centrifuge de cinci ori mai rapide.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS