17.3 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePonta: Menţinerea României în afara programului Visa Waiver este o nedreptate

Ponta: Menţinerea României în afara programului Visa Waiver este o nedreptate

Menţinerea României în afara programului Visa Waiver, care asigură liberalizarea regimului vizelor pentru intrarea pe teritoriul SUA, este o nedreptate având în vedere statutul de aliat vechi al ţării, cu un parteneriat strategic, a declarat premierul Victor Ponta, aflat la Washington, informează curierulnational.ro.

„Este o nedreptate la adresa României şi a Poloniei, totuşi aliaţi ai Statelor Unite, cu parteneriate strategice ambele ţări şi aliaţi puternici, serioşi şi de mult timp. Din păcate, există această bătălie politică între administraţia democrată şi majoritatea republicană din Cameră, iar într-o lege foarte mare şi disputată privind drepturile celor care au emigrat în Statele Unite este un singur articol care se referă la România şi Polonia. Sper ca în discuţiile pe care le voi avea să explic încă o dată că ceva mic pentru Statele Unite este ceva important pentru România”, a spus Ponta, la postul B1 TV.

Luni seara, premierul Victor Ponta a precizat că va explica membrilor Congresului american că România şi Polonia trebuie să beneficieze de eliminarea vizelor pentru intrarea cetăţenilor în SUA, adăugând că a discutat şi cu toţi reprezentanţii firmelor americane deoarece „lobby-ul” acestora este important.

La finele săptămânii trecute, premierul Victor Ponta a anunţat că se va întâlni, miercuri, cu reprezentanţi ai Congresului american cu atribuţii privind modificarea legislaţiei care să permită includerea României în programul Visa Waiver de liberalizare a regimului vizelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS