15.6 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateSUA: Proteste în faţa Casei Albe, în timpul întâlnirii dintre Victor Ponta şi Joe Biden

SUA: Proteste în faţa Casei Albe, în timpul întâlnirii dintre Victor Ponta şi Joe Biden

Mai multe persoane protestează la această oră în Washington DC, în faţa Casei Albe, unde premierul român Victor Ponta are o întâlnire cu vicepreşedintele american Joe Biden, informează b1.ro. Protestatarii îşi exprimă dezacordul faţă de proiectul Roşia Montană şi de explorarea gazelor de şist şi îl acuză pe premierul Victor Ponta de trădare. Manifestaţia a început în momentul în care premierul român a fost primit de către vicepreşedintele american, Joe Biden. Pe pancarte au fost scrise mesajele, în limba română şi engleză, „Ponta traitor” („trădător” în limba engleză – n.r.), „Save Roşia Montană” („Salvaţi Roşia Montană” – n.r.), „Uniţi Salvăm Roşia Montană”, „Uniţi Salvăm Munţii Apuseni”, „Stop exploatării gazelor de şist”. Manifestanţii au spus că sunt originari din judeţul Alba şi trăiesc în prezent în oraşul american Pittsburgh. Aceştia au declarat că au dorit să vină special la Casa Albă, ştiind că premierul Ponta se va afla acolo, pentru a protesta faţă de proiectul Roşia Montană şi explorarea gazelor de şist.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS