20.1 C
Craiova
vineri, 12 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateAproape 350 de oameni au murit în cutremurul din Pakistan

Aproape 350 de oameni au murit în cutremurul din Pakistan

Aproape 350 de persoane au murit în urma cutremurului puternic care a devastat săptămâna aceasta o parte a provinciei pakistaneze Balucistan (sud-vest), potrivit unui nou bilanţ provizoriu anunţat joi de autorităţi, conform Mediafax. Cutremurul cu o magnitudine de 7,7 s-a produs marţi în districtul izolat Awaran, situat în provincia cea mai săracă a Pakistanului.

Pakistanul a declarat stare de urgenţă în zonele din Balucistan devastate de cutremur, cel mai mortal în ţară de la cel din 2005 din Kashmir (nord-est) care s-a soldat cu cel puţin 73.000 de morţi şi a afectat milioane de persoane.
Armata pakistaneză a mobilizat militari şi aproximativ o sută de medici şi infirmieri în Balucistan, unde salvatorii sunt în căutarea supravieţuirilor.
Numeroase sate cu case din chirpici au fost complet distruse de cutremur. Autorităţile încercau joi să ajungă în mici localităţi izolate situate în această regiune cu infrastructură rudimentară.

Cutremurul a fost resimţit până în India şi în Iran, două ţări vecine Pakistanului, şi a creat o „insulă” de noroi amestecat cu pietre în largul Gwadar, port pakistanez la Marea Arabiei, situat la aproximativ 400 de kilometri sud de epicentru.
Locuitorii din Gwadar au numit „Zalzala Koh” – Muntele Cutremurului – această insulă care va dispărea în cursul lunii viitoare, potrivit unor geofizicieni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS