14.5 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateDeputaţii şi senatorii vor discuta mâine despre înfiinţarea comisiei speciale pentru Roşia Montană

Deputaţii şi senatorii vor discuta mâine despre înfiinţarea comisiei speciale pentru Roşia Montană

Deputaţii şi senatorii nu lucrează astăzi la Parlament, Birourile permanente ale celor două Camere aprobând doar activitate în teritoriu pentru această zi, pentru ca aleşii să participe la festivităţi consacrate deschiderii noului an şcolar, informează Agerpres.ro. Birourile permanente vor avea mâine o şedinţă comună, în care urmează să fie constituită o comisie specială pentru analizarea proiectului de la Roşia Montană, aşa cum se stabilise iniţial, procedura de urgenţă pentru votarea proiectului de lege urmând să fie retrasă, după cum a anunţat săptămâna trecută preşedintele Senatului, Crin Antonescu, după discuţia cu liderii USL.

„Am avut o discuţie cu premierul Ponta şi cu alţi colegi, şi din PSD şi din PNL, din Guvern, pe multe subiecte. Cel mai arzător probabil privitor la Roşia Montană. Mi-am reafirmat convingerea că este un proiect care, în mod normal, se asumă sau nu se asumă de către Guvern. Domnul prim-ministru a rămas pe ideea că proiectul a fost înaintat în Parlament. PSD-ul a convenit – vorbesc acum de domnul Ponta în calitate de lider al PSD – să revenim la formula convenită iniţial, a unei comisii speciale în Parlament. Deci se solicită retragerea procedurii de urgenţă”, a declarat Crin Antonescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS