10.3 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateDolj: Acţiuni de verificare a sistemelor de pază

Dolj: Acţiuni de verificare a sistemelor de pază

În perioada 14-15 august, la nivelul Serviciului de Ordine Publică s-a organizat şi executat o acţiune pentru evaluarea modului de asigurare a securităţii bunurilor si valorilor deţinute, manipulate si transportate de către agenţii economici publici si privaţi si prestatorii de servicii de paza. Potrivit unui comunicat al IPJ Dolj, în cadrul acestor activităţi au fost evectuate verificări şi controale la 268 obiective, după cum urmează: la 20 unităţi financiar bancare, la 14 bănci cooperatiste; 12 supermarket-uri ; 44 case de amanet; 12 case de schimb valutar; 102 staţii distribuţie carburanţi; 12 agenţii LOTO; dar şi la 4 săli de jocuri şi pariuri sportive; 12 oficii poştale, restul fiind alte tipuri de obiective.

Poliţiştii au verificat 4 transportatori de valori şi 42 agenţi de pază, ocazie cu care au fost supuse controlului şi 232 sisteme de alarmă şi 76 echipaje de intervenţie. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.300 lei. Pe perioada acţiunii s-a procedat la informarea conducătorilor unităţilor verificate cu privire la obligaţiile ce le revin în asigurarea pazei şi protecţiei bunurilor şi valorilor pe care le deţin şi s-a procedat la instruirea antivictimală a agenţilor de pază, cât şi a personalului angajat, pentru crearea automatismelor în plan atitudinal în vederea prevenirii şi combaterii evenimentelor negative ce ar putea avea repercusiuni asupra bunei desfăşurări a activităţilor socio – economice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS