13.4 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMEN şi STS asigură că nici o variantă de subiect de la examenul de bacalaureat nu a ieşit din reţeaua informatică

MEN şi STS asigură că nici o variantă de subiect de la examenul de bacalaureat nu a ieşit din reţeaua informatică

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) au asigurat astăzi că nici una dintre variantele de subiecte de la proba scrisă la limba şi literatura română de la bacalaureat nu a ieşit din reţeaua informatică gestionată de cele două instituţii, informează Agerpres.ro. „Ministerul Educaţiei Naţionale precizează că nici una dintre variantele de subiecte, de la proba scrisă la Limba şi literatura română – Bacalaureat iunie-iulie 2013, nu a fost publicată înainte de începerea examenului, respectiv ora 9:00. Conform verificărilor realizate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, care are în atribuţii păstrarea şi distribuirea subiectelor pentru examenele naţionale, în condiţii de maximă siguranţă, nu a existat nici o breşă în sistemul de transmitere a datelor”, precizează un comunicat de presă al MEN remis astăzi.

Precizările vin în contextul în care conducerea Liceului „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală a fost demisă, iar comisia de examen pentru Bacalaureat a fost schimbată, după ce au apărut informaţii că subiectele la limba română ar fi apărut pe internet înainte de începerea probei de examen.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS