17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGeorge Becali, către judecători: Vă dau cuvântul meu de onoare că m-am făcut cuminte

George Becali, către judecători: Vă dau cuvântul meu de onoare că m-am făcut cuminte

George Becali le-a spus luni judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) că renunţă la cei 1,7 milioane de euro, confiscaţi de procurori în dosarul ‘Valiza’, dar în schimb să primească o pedeapsă cu suspendare şi să fie lăsat liber, spunându-le magistraţilor că „s-a făcut cuminte” de când a intrat în închisoare, conform Agerpres
El a încercat să îi înduplece pe magistraţi să îl lase liber, spunând că nu o urăşte pe Livia Stanciu, preşedintele completului de judecată, iar pe alţi trei judecători i-a pomenit când a fost la biserică.
„Dumneavoastră sunteţi alături de adevăr. Rugăciunile mele, ale mamei, ale preoţilor să-l îmblânzească măcar pe un judecător. Eu nu accept să condamn România. M-aţi cuminţit. Nu mă interesează nici CEDO şi puteţi să îmi confiscaţi şi banii. Eu vreau doar să mă lăsaţi acasă”, a spus Becali.
Becali recunoaşte că pedeapsa de trei ani închisoare primită în alt dosar şi-a atins scopul, deoarece el a renunţat deja la trei păcate, printre care „vorbăria multă” şi „înjurăturile”.
„I-am mulţumit lui Dumnezeu că am renunţat la cele trei păcate. Pedeapsa sub supraveghere îşi atinge scopul. Vă dau cuvântul meu de onoare că m-am făcut cuminte. Când veneam aici, la Înalta Curte, veneam cu dragoste. Eu respect sala asta, nu am fost linguşitor. Cred în judecata de apoi, iar dumneavoastră sunteţi un fel de apostoli care judecă pe pământ”, a mai declarat Becali.
„M-am corectat săptămâna asta. Vă rog să mă scuzaţi, vă înţeleg şi pe dumneavoastră. S-a jefuit ţara asta timp de 23 de ani. Nu vii aici dacă eşti nevinovat, rar se întâmplă, dacă vine vreun Becali. Eu sunt copilul vitreg al României”, a fost o altă declaraţie a lui George Becali.
Ceilalţi inculpaţi din dosar, Teia Sponte, Victor Piţurcă şi Alina Florentina Ciul s-au mărginit doar în a spune că sunt nevinovaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS