22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLucrările la DN 66 au început cu o ţeapă de o săptămână

Lucrările la DN 66 au început cu o ţeapă de o săptămână

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a declarat că lucrările la tronsonul Rovinari – Bumbeşti Jiu din Drumul Naţional (DN) 66 au deja o săptămână de întârziere. Atât constructorul spaniol Comsa Sau, care a câştigat licitaţia organizată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), cât şi autorităţile judeţene anunţaseră, în urmă cu o săptămână, deschiderea şantierului pe DN 66. Spaniolii, asociaţi cu o firmă din România, s-au prezentat doar la discuţii şi şedinţe cu autorităţile, au promis începerea lucrărilor, însă, până în prezent, nu s-a mişcat nimic. Constructorii au dat vina fie pe starea vremii, fie pe evenimente de natură religioasă, respectiv sărbătorile pascale la catolici, şi nu au mai adus utilajele la faţa locului. Astfel că, dată fiind apropierea sărbătorilor pascale ortodoxe, cel mai probabil muncitorii  firmei spaniole vor trece la treabă în jurul datei de 10 mai.

Au fost probleme şi cu banii

Alte surse din rândul autorităţilor judeţene mai susţin că lipsa banilor i-ar fi determinat pe spanioli să nu înceapă modernizarea şoselei, acţiune demarată de CNADNR încă din anul 2007. O firmă din Ungaria angajată acum cinci ani să ducă la bun sfârşit contractul nu a realizat decât 5% din lucrare, motiv pentru care i-a şi fost reziliată înţelegerea cu partea română. Cu toate acestea, constructorii maghiari au primit pentru 5% din lucrare suma de patru milioane de euro. La începutul acestui an, Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a selectat asocierea Comsa Sau (Spania) – Corporate Management Solutions (România) pentru reabilitarea celor 44,6 kilometri din şoseaua naţională ce leagă oraşele Rovinari şi Bumbeşti Jiu. Valoarea estimată a contractului este de 197,6 milioane de lei, fără TVA. Potrivit CNADNR, finanţarea este asigurată de Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi de guvern. Durata de implementare a contractului este de 18 luni, urmată de o perioadă de garanţie de 24 de luni.

20 de milioane de lei pentru începerea lucrărilor

Ion Călinoiu a declarat că a existat o întârziere în ceea ce priveşte asigurarea finanţării, însă acest lucru a fost rezolvat de ceva vreme şi motivul nu poate fi invocat de firma spaniolă. Şeful Consiliului Judeţean Gorj a mai spus că proiectul de modernizare a DN 66 este monitorizat de premier: „Am vorbit cu directorul Pop de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale pentru că şi mie mi-a spus acum o săptămână că încep lucrările. Spaniolii au dat o ţeapă de o săptămână la începerea lucrărilor. Trebuie să trateze extrem de serios această problemă, pentru că acum nu mai pot fi invocate nici un fel de scuze. A fost o mică întârziere cu banii, dar e mai de mult chestiunea aceasta. Toate instituţiile au fost nevoite să achite arieratele mai întâi, dar acum lucrurile s-au reglat. Este alocată suma de 20 de milioane de lei pentru începerea lucrărilor, deci bani sunt. Probabil că, date fiind condiţiile actuale, vor începe după Paşti. Eu spun că orice zi bună pentru lucrări trebuie fructificată şi să nu ne mai jucăm în continuare cu nervii oamenilor. Eu când plătesc rovinieta nu întreb de ce costă atât, o plătesc şi gata! Trebuie să fie şi drumuri“, a menţionat preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS