9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFitch a retrogradat ratingul Italiei cu o treaptă

Fitch a retrogradat ratingul Italiei cu o treaptă

Agenţia de evaluare Fitch Ratings a retrogradat ratingul Italiei cu o treaptă, la nivelul BBB+ cu perspectivă negativă, informează Mediafax.ro. Decizia a fost luată din cauza rezultatului neconcludent al alegerilor organizate în luna februarie, care au generat un blocaj politic periculos pentru capacitatea ţării de a combate recesiunea şi criza datoriilor din Europa. Noul rating este cu trei trepte peste nivelul junk, nerecomandat investiţiilor, şi cu numai o treaptă peste cel al Spaniei, transmite Bloomberg. „Incertitudinile politice sporite şi lipsa unei susţineri pentru noi măsuri de reformă structurale reprezintă un nou şoc pentru economia reală, aflată în recesiune profundă”, se arată într-un comunicat al Fitch, care subliniază faptul că recesiunea din Italia este una dintre cele mai profunde din Europa.

Premierul în exerciţiu Mario Monti a contribuit la calmarea crizei datoriilor din Europa prin reducerea deficitului bugetar al Italiei şi aplicarea de reforme menite să echilibreze finanţele ţării. Sub conducerea lui Monti, randamentul obligaţiunilor italiene pe termen de zece ani a scăzut cu aproape 50%, de la un nivel record de 7,5% atins în noiembrie 2011. Plecarea lui Monti şi Parlamentul fragmentat rezultat în urma alegerilor au alimentat temerile că Italia va reaprinde criza datoriilor în Europa.

Ministrul italian de Finanţe, Vittorio Grilli, a declarat astăzi, la o conferinţă din Cernobbio, Italia, că retrogradarea decisă de Fitch nu este suprinzătoare, fiind bazată pe o combinaţie de incertitudini politice şi economice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS