Polul Nord rămâne fără gheaţă

Situaţia gheţarilor din zona arctică este mult mai gravă decât s-a crezut până acum, relatează corriere.it. Cel puţin aşa reiese din datele colectate şi elaborate de satelitul CryoSat al Agenţiei Spaţiale Europene (Esa). Pentru prima dată, în afară de o reducere considerabilă a extinderii suprafeţei îngheţate, s-a observat şi o pierdere în volum superioară estimărilor precedente. Din 2008, în zona arctică s-a constatat o pierdere de 4.300 de kilometri cubi de gheaţă în timpul toamnei şi de 1.500 de kilometri cubi în perioada iernii. „Grav este faptul că această pierdere se referă la cele mai vechi calote de gheaţă şi că aceasta este cu 60 la sută mai mare decât se estimase anterior, cu programul Piomas“, a explicat Tommaso Parrinello, mission manager în cadrul programului ESA. Asta înseamnă că principala cauză este creşterea temperaturii, iar zonele cele mai afectate sunt Groenlanda, Arhipelagul Arctic Canadian şi partea de nord-est a insulelor Svalbard.
Înainte de CryoSat, satelitul IceSat al NASA efectuase măsurători similare în perioada 2003-2008, observând declinul suprafeţei de gheaţă. Satelitul european a confirmat aceste modificări şi a apreciat pierderea în volum a gheţurilor, datorită unui radar special, capabil să stabilească, pe baza unor calcule simple, grosimea stratului de gheaţă, precum şi volumul gheţurilor. Faptul că situaţia în zona arctică este deosebit de critică a fost semnalat de studiile realizate în ultimele decenii, care au stabilit că încălzirea la Polul Nord este considerabil mai mare decât în alte zone. „Cifrele arată că în ultimii 50 de ani, temperatura în această zonă a crescut cu 2,4 grade Celsius, adică 1,8 grade mai mult faţă de valorile medii“, a precizat, la rândul său, Parrinello. De altfel, fenomenul a fost botezat de specialişti „Arctic amplification“. În plus, s-a constatat că, în fiecare an, volumul gheţurilor scade cu 13 la sută în timpul verii şi 4 la sută în perioada iernii. Precipitaţiile nu reuşesc să echilibreze situaţia pentru că, după cum am menţionat deja, temperatura a dus la topirea celor mai vechi suprafeţe de gheaţă, care au o grosime maximă de cinci-şase metri. Topirea acestor suprafeţe a fost simulată cu programul Piomas (Pan-Antarctic Ice-Ocean Modelling and Assimilation system), însă acum înregistrările CryoSat au demonstrat că acel model era mult prea conservator şi că, în realitate, situaţia era mult mai gravă. În opinia lui Parrinello, noile măsurători vor fi de ajutor pentru „perfecţionarea modelului Piomas, făcându-l mai adecvat la adevărata evoluţie a fenomenului, însă, mai ales, ne vor ajuta să estimăm mai bine ce se va întâmpla în viitor“. Anterior, estimările specialiştilor IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change) prevedeau o topire totală a gheţurilor din zona arctică în 2050. Mai nou. Potrivit datelor prelevate de CryoSat, estimările sunt şi mai sumbre, dispariţia gheţurilor fiind prevăzută în anul 2020.