19.2 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDiscuţiile din Parlament au fost reluate cu dezbaterea Statutului aleşilor

Discuţiile din Parlament au fost reluate cu dezbaterea Statutului aleşilor

Senatorii şi deputaţii au reluat, în această dimineaţă, lucrările în plenul reunit al Parlamentului. Potrivit agenţiei Agerpres, primul punct înscris pe ordinea de zi fiind cererea de reexaminare a Statutului deputatului şi senatorului, transmisă Parlamentului de către preşedintele Traian Băsescu. La şedinţa comună participă, din totalul de 587 de parlamentari, 412 aleşi, după cum a rezultat în urma apelului nominal. De asemenea, deputaţii şi senatorii urmează să reia şi dezbaterea privind bugetul statului pe anul 2013, urmând ca parlamentarii să dea vot final pe proiectul de lege. Este cea de-a treia zi în care parlamentarii discută proiectul de lege privind bugetul statului, marţi fiind aprobate majoritatea articolelor cu amendamentele adoptate în Comisiile de finanţe-buget, iar miercuri dezbaterile au continuat cu anexele prevăzute la ultimul articol (54) al actului normativ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS