13.7 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiova: Autobuzele au în continuare program special de sărbători

Craiova: Autobuzele au în continuare program special de sărbători

Mijloacele de transport în comun ale Regiei Autonome de Transport (RAT) circulă în această perioadă după un program special de Sărbători. Potrivit unui comunicat al RAT, în zilele de 29 şi 30 decembrie 2012, respectiv 5 şi 6 ianuarie 2013, autobuzele şi tramvaiele vor circula după programul din zilele nelucrătoare, la o frecvenţă de 12-15 minute. Pe 2 ianuarie, programul mijloacelor de transport în comun va fi tot cel de zile nelucrătoare, dar cu o frecvenţă şi mai mare, de 15-20 de minute. În zilele de 28 şi 31 decembrie, precum şi pe 3 şi 4 ianuarie 2013, va fi program de zile lucrătoare fără elevi, mijloacele de transport în comun circulând cu o frecvenţă de 10 minute.

Pe 1 ianuarie 2013, autobuzele şi tramvaiele vor circula doar între orele 10.00 – 18.00, la o frecvenţă de 15-20 de minute, iar traseele 5b şi 11 nu vor circula deloc. De asemenea, autobuzele 9 şi 25 îşi vor modifica traseul, urmând să circule numai până la Aeroport (Blocuri), respectiv Poarta 1 Ford, în zilele în care hipermarketurile Metro şi Selgros sunt închise.

Traseul 6 va circula numai până la Piaţa Centrală şi retur, abonamentele pe acest traseu fiind valabile şi pe traseele 1b, 4 şi 24, pe ruta comună suspendată a traseului 6 (adică Piaţa Centrală – Parcul „Romanescu” şi retur). De asemenea, în această perioadă ultima plecare de la cap de linie, din Craioviţa Nouă, la traseele E1-tur şi E1-retur este la ora 21:00, în loc de 21:30.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS