14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOlguţa pune căluş cetăţenilor

Olguţa pune căluş cetăţenilor

Primăriţa Craiovei vrea să desfiinţeze Consiliile Consultative Cetăţeneşti, alese prin vot de cetăţenii din cartiere, şi să le înlocuiască cu Comitete Consultative Cetăţeneşti, ai căror membri vor fi desemnaţi de… reprezentanţii primarului

Primăriţa Craiovei îşi permite orice. Profitând de majoritatea pe care o au social-democraţii şi liberalii în consiliul local, dar şi de obedienţa dusă la extrem a uneperiştilor, Olguţa Vasilescu vrea să elimine şi ultima redută a celor care se opun deciziilor sale administrative: cetăţenii. Pentru asta, propune Consiliului Local Craiova, spre adoptare în şedinţa de astăzi, schimbarea denumirii Consiliilor Consultative Cetăţeneşti în Comitete Consultative Cetăţeneşti. Nu va fi, însă, vorba de aceeaşi Mărie, cu altă pălărie. Întâia doamnă a urbei intenţionează să schimbe inclusiv modalitatea de alegere a acestor Comitete Cetăţeneşti, astfel încât să nu mai fie incluşi în aceste organisme decât cei fideli primarului.

Alegeri democratice, prin vot

Reamintim că, în baza Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, au luat fiinţă Consiliile Consultative Cetăţeneşti, care-şi desfăşurau activitatea pe durata mandatului administraţiei locale. În Craiova existau nouă astfel de Consilii Consultative Cetăţeneşti, constituite pe tot atâtea zone ale oraşului. Aceste consilii au fost utilizate de administraţia locală atât pentru consultarea craiovenilor în vederea adoptării unor acte normative locale, cât şi pentru a afla dorinţele oamenilor din fiecare zonă, în baza cărora să fie decise eventualele investiţii de interes local.
După alegerile locale, urmau să fie alese noi Consilii Cetăţeneşti. Potrivit Regulamentului privind Organizarea şi Funcţionarea Consiliilor Consultative Cetăţeneşti, încă în vigoare, un astfel de consiliu este format din 7 – 15 membri, în funcţie de dimensiunile zonei, iar „alegerea membrilor se face în cadrul şedinţei de constituire, avându-se în vedere activitatea, profesia, aptitudinile, calităţile personale şi reprezentativitatea solicitanţilor, pe baza votului majorităţii celor prezenţi la şedinţa de constituire“. Altfel spus, orice cetăţean putea să devină reprezentant al străzii, al cartierului, în acest organism de legătură cu primăria. Noua putere PSD-PNL-UNPR, aflată în prezent la conducerea Primăriei Craiova, pune însă capăt acestei organizări democratice a cetăţenilor.

„Selectaţi“ de primărie

Printr-un proiect propus spre adoptare consilierilor locali, primăriţa Craiovei solicită aprobarea constituirii unor organisme denumite un pic altfel – Comitete Consultative Cetăţeneşti – „ca instrumente de participare cetăţenească pentru asigurarea transparenţei în procesul decizional la nivelul administraţiei publice locale“. Ţelul ascuns al acestei propuneri îl reprezintă, de fapt, schimbarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a acestor organisme.
Potrivit art. 6 din acest regulament, membrii acestor Comitete Consultative Cetăţeneşti nu vor mai fi aleşi prin vot, ci „selectaţi“ de o „Comisie de specialitate“, care „va fi constituită din cinci membri – reprezentanţi ai aparatului de specialitate al primarului municipiului Craiova“. Altfel spus, organismele cetăţeneşti care trebuie să tragă de mânecă administraţia locală atunci când este pe punctul să facă o gafă vor fi compuse tocmai din oameni desemnaţi de… reprezentanţii primarului!
Culmea tupeului este că în Raportul întocmit de Direcţia Relaţii cu Publicul şi avizat de primarul Olguţa Vasilescu, prin care se încearcă justificarea acestei propuneri de hotărâre, se menţionează că aceste Comitete Consultative Cetăţeneşti vor fi înfiinţate „în scopul stimulării participării active a cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor administrative şi de elaborare a actelor normative“. Şi când te gândeşti că o asemenea propunere vine din partea unei primăriţe care îşi zice „social-democrată“.

Aplaudaci consultativi

Noul regulament are toate şansele să fie aprobat, astăzi, de consiliul local. PSD şi PNL au majoritate în legislativul craiovean şi sunt slabe speranţe ca vreunul dintre consilierii celor două partide să aibă coloană vertebrală şi, într-un acces de democraţie, să se abţină, măcar, de la votarea acestui punct de pe ordinea de zi. L-ar paşte imediat excluderea din partid şi, pe cale de consecinţă, din consiliul local.
Cât despre reprezentanţii UNPR, chiar şi de s-ar abţine – ceea ce e puţin probabil, dată fiind obedienţa faţă de primăriţă, de care au dat dovadă de câte ori au avut ocazia – tot n-ar schimba nimic. Aşa că, de luna viitoare vom avea cu siguranţă nişte Comitete Consultative Cetăţeneşti constituite doar din „aplaudaci“. Singura problemă va fi împărţirea locurilor: câte pentru PSD şi câte pentru PNL?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS