14.4 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateTelenovele… socialiste

Telenovele… socialiste

Sătul peste cap de telenovelele capitaliste, Hugo Chavez, preşedintele Venezuelei, a decis să ia măsuri. Potrivit lastampa.it, liderul venezuelean a hotărât că mult mai bine pentru conaţionali ar fi să renunţe la telenovelele tipic capitaliste, cu lux exorbitant şi poveşti încâlcite, şi să urmărească serialele în care se prezintă realitatea rurală şi viaţa muncitorilor. De altfel, cam acestea ar fi în câteva cuvinte ingredientele noului serial „Teresa en tres estaciones“. Serialul visat de Hugo Chávez a intrat deja în producţie şi va fi lansat pe postul naţional de televiziune Televisora Venezuelana Social. Sarialul va avea 40 de episoade, iar pentru realizarea lui producătorii au investit peste trei milioane de euro. Timp de 30 de minute, în fiecare seară, de luni până vineri, venezuelenii vor avea ocazia să urmărească aventurile a trei femei (toate trei pe nume Teresa), a căror viaţă a fost marcată de construcţia (realizată, bineînţeles, de Chávez) liniei feroviare din Valles de Tuy, care leagă capitala Caracas de oraşele învecinate. Nu mai este nevoie să precizăm că serialul este lipsit de luxul specific telenovelelor, ci prezintă realitatea culturală şi socială a oamenilor de rând. Totul, bineînţeles, din perspectiva care avantajează autorităţile. Cele trei protagoniste sunt María Teresa, de 48 de ani, de profesie mecanic, Ruz Teresa, de 28 de ani, o coafeză care visează să devină cântăreaţă, şi Ana Teresa, de 18 de ani, care studiază actoria şi visează să devină regizor. Ideea serialului a pornit chiar de la Chávez, care în 2006, când a inaugurat linia feroviară, a declarat imediat: „Trebuie să facem un serial TV despre această infrastructură“. Zis şi făcut, mai ales că „Il Líder Máximo“ adoră serialele. „În măsura în care înţelegem că valorile socialiste sunt solidaritatea şi bunăstarea generală, atunci se poate spune că această telenovelă este socialistă. Şi vorbeşte despre o ţară care este în continuă schimbare“, a declarat producătoarea telenovelei, Delfina Catalá.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS