11.4 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateGorj: Persoanele afectate de explozia de la Târgu Cărbuneşti, cazate la căminul unui liceu

Gorj: Persoanele afectate de explozia de la Târgu Cărbuneşti, cazate la căminul unui liceu

Primăria din Târgu Cărbuneşti (Gorj) le-a pus la dispoziţie familiilor din blocul 23, în care astăzi s-a produs o explozie, două camere a câte şase paturi fiecare, în cadrul Căminului liceului din localitate. Pe lângă cazare, familiile au avut posibilitatea să servească şi masa, la cantina unităţii şcolare. La aproximativ patru ore de la producerea evenimentului, scara a fost rebranşată la reţeaua de apă şi de electricitate. Pentru a putea reporni şi gazele. Primarul Mihai Mazilu a declarat că la Târgu Cărbuneşti a fost chemat şi un specialist în construcţii pentru a evalua starea imobilului şi dacă este sigur ca locatarii să revină în locuinţele din care au fost evacuaţi marţi dimineaţă.  O explozie cauzată de o acumulare de gaze s-a produs în această dimineaţă într-un bloc din oraşul Târgu Cărbuneşti. Două persoane au fost rănite grav, suferind arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului, iar altele au fost intoxicate cu monoxid de carbon.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS